Analiza contestațiilor de la Evaluarea Națională 2020

În urma contestațiilor depuse după desfăşurarea examenelor din cadrul Evaluării Naționale 2020, au apărut situații în care diferențele dintre notele obținute la evaluare și notele obținute după contestații au fost chiar și de 2,3 puncte mai puţin sau de 5,65 puncte mai mult. Grupul civic Părinții Cer Schimbare a realizat o analiză a acestor rezultate, pe fiecare judeţ, şi a evidenţiat cele mai mari diferențe.
A reieşit, fără dubii, că diferențele de notare sunt nepermis de mari. Aceste diferențe arată faptul că nu există certitudinea aplicării baremurilor de corectare, evaluarea profesorilor corectori fiind, în aceste cazuri, subiectivă şi/sau superficială. Mai mult de atât, au existat cazuri în care nota a fost transcrisă greşit, de pe borderou în calculator, lucru complet inadmisibil.
Este o situaţie de neacceptat, dat fiind că parcursul şcolar al elevilor şi, implicit, viitorul acestora sunt influenţate puternic de rezultatele la aceste examene.
Este necesară adoptarea unor măsuri de creştere a gradului de acurateţe a notării
Este necesară adoptarea unor măsuri de creştere a gradului de acurateţe a notării şi responsabilizarea mai eficientă a profesorilor corectori, astfel încât să nu mai existe discrepanţe atât de mari între performanţa elevului şi nota primită. Subiectele de examen trebuie concepute în aşa fel încât să elimine orice subiectivitate în notare, baremele de corectare trebuie să fie clar definite, iar viitorii profesori corectori trebuie să beneficieze de sesiuni de pregătire în vederea participării la aceste probe (pregătire promisă, de altfel, de doamna ministru al Educaţiei).
În plus, considerăm că ar fi util un instrument suplimentar pentru elevii nemulțumiți de rezultatele contestației: dreptul de a-și vedea propria foaie de examen cu corectura finală si de a obține o copie de pe foaia de examen, astfel încât modul de punctare să fie complet transparent şi să existe încă o posibilitate de contestare.
Să nu uităm că principalul scop al evaluării este perfecţionarea sistemului educaţional, un mijloc în slujba progresului elevului, şi nu un scop în sine, nici un instrument de sancţionare a acestuia.
În urma analizei se pot observa următoarele:
– La limba și literatura română sunt cele mai multe diferențe între notele inițiale și notele obținute în urma contestațiilor
– Cea mai mare scădere la limba și literatură română s-a înregistrat în București, la școală gimnazială „Sfântul Andrei”, unde elevul care a depus contestație a pierdut 2.3 puncte, astfel de nota inițială 7.3 a devenit nota 5
– Cea mai mare creștere la limba și literatura română s-a înregistrat în jud. Bihor, la Colegiul Național „Octavian Goga” Marghita, unde elevul care a depus contestație a câștigat 3.55 puncte, astfel că nota inițială 5.25 a devenit 8.8
– La matematică cea mai mare scădere s-a înregistrat în jud. Dolj, Colegiul Național Pedagogic din Craiova, unde elevul care a depus contestație a pierdut 1.05 puncte, astfel de notă inițială 7.5 a devenit notă 6.45
– La matematică cea mai mare creștere s-a înregistrat în jud. Dolj, Colegiul Național Pedagogic din Craiova, unde elevul care a depus contestație a câștigat 5.65 puncte, astfel de notă inițială 2.25 a devenit nota 7.9.
Aceste diferențe sunt mai greu de explicat, din moment ce matematica este o știință exactă iar corectarea se face strict după barem.
– Și la examenele în limba maternă au existat diferențe mari, cele mai multe fiind înregistrare în județul Brașov. Astfel, cea mai mare scădere a fost de 1.65 puncte și s-a înregistrat în jud. Mureș la limba germană, iar cea mai mare creștere a fost de 4.05 puncte și s-a înregistrat în jud. Covasna la limba maghiară.
Pe zone, situația se prezintă astfel:
Banat
La limba și literatura română există diferențe chiar de peste 2 puncte la două școli din județul Caraș Severin, respectiv 2.15 puncte și 2.65 puncte.
La matematică, cea mai mare diferență este de 1.8 puncte și s-a înregistrat la o școală din jud. Timiș.

București
La limba și literatura română sunt cazuri în care nota elevului a scăzut în urmă contestației cu 2.3 puncte, de la nota 7.3 la 5.
La matematică, cea mai mare creștere a fost de 1.15 puncte și s-a înregistrat la școală gimnazială nr. 20.

Crișana
Cea mai mare creștere la limba și literatură română s-a înregistrat în jud. Bihor, la Colegiul Național „Octavian Goga” Marghita, unde elevul care a depus contestație a câștigat 3.55 puncte, astfel că nota inițială 5.25 a devenit 8.8.

Maramureș

Moldova

Muntenia

Oltenia

Transilvania
Și la examenele în limba maternă au existat diferențe mari, cele mai multe fiind înregistrare în județul Brașov. Astfel, cea mai mare scădere a fost de 1.65 puncte și s-a înregistrat în jud. Mureș la limba germană, iar cea mai mare creștere a fost de 4.05 puncte și s-a înregistrat în jud. Covasna la limba maghiară.


Câteva informații: lucrările de la Evaluarea Națională au fost corectate în alte județe decât în cele de origine. În premieră în acest an, notele au fost publicate anonim, fără numele elevilor, ci un cod unic, pe care fiecare candidat l-a primit după examen.
La Evaluarea Națională din 2020 s-au înscris 172.531 de candidați. Din numărul candidaților prezenți, 135.101 au obținut medii mai mari sau egale cu cinci (76,1%).
Toate datele pot fi vizualizate aici