You are currently viewing Avem nevoie de educație sexuală în școli

Avem nevoie de educație sexuală în școli

  • Post category:Confesiuni

Singurul motiv pentru care nu auzim mult mai des despre abuzuri sexuale este faptul că victimele acestora nu vorbesc despre ele. Motivele sunt multiple: frica de abuzator, ruşinea de a recunoaşte că cineva le-a violat atât de profund intimitatea, teama de a fi judecate de către societate, neîncrederea că vreo persoană sau instituţie le-ar putea ajuta, măcar să le facă dreptate pedepsindu-i pe abuzatori. Cercetări internaţionale au estimat, de exemplu, că o femeie din trei e victima unui abuz măcar o dată în viaţă.

Victimele abuzurilor sexuale sunt de orice vârstă, rasă sau gen, însă există o preponderenţă a victimelor femei şi copii, adică exact a categoriilor cele mai slabe, lipsite de apărare sau care nu realizează că li se întâmplă ceva rău. Alt studiu mondial arăta, în 2004, că fetele sunt victime în copilărie ale unor abuzuri sexuale în proporţie de 27%, iar băieţii, în proporţie de 11%.

Abuzurile sexuale au efecte dăunătoare asupra sănătăţii mentale a victimelor, precum şi a comportamentelor sociale ale acestora. Rănile pot fi vizibile şi imediate (boli cu transmitere sexuală, sarcini nedorite) sau invizibile şi pe termen lung (depresie, anxietate, suicid). Şi indiferent cât de bine reuşeşti să treci peste un astfel de episod, în aparenţă, tot va rămâne undeva, adânc în tine, o traumă de nevindecat.

Una dintre căile de combatere a acestui fenomen este conştientizarea la scară largă a fenomenului, implicit educaţia sexuală. Ca să ajungem să creăm instituţiile şi instrumentele legale eficiente în a diminua numărul abuzurilor, să formăm o societate în care să fie pedepsiţi prompt abuzatorii, şi nu victimele, trebuie mai întâi să îi educăm corect pe oameni. Copiii noştri trebuie să fie instruiţi să recunoască o situaţie abuzivă, trebuie să li se spună că se pot opune sau că pot reclama respectiva situaţie, trebuie să ştie ce înseamnă intimitate, sexualitate şi consecinţe. Iar o astfel de educaţie trebuie să vină din partea instituţiilor Statului, nu doar să o aşteptăm din partea părinţilor, din simplul motiv că cea mai mare parte a abuzurilor sexuale sunt înfăptuite chiar de către membri ai familiei sau apropiaţi.

Povestea de mai jos este o ilustrare perfectă a teoriilor de mai sus. Autoarea a ales să rămână anonimă, însă tot este un act de mare curaj să scrii în cuvinte o astfel de experienţă. O supravieţuitoare şi o luptătoare.

Avem nevoie de educație sexuală în școli

„De ce e nevoie de educație sexuală în școlile din România!? Am ales să fac postarea anonimă pentru că încă nu am puterea de a vorbi deschis și liber despre trecutul meu, dar măcar din umbră știu că o pot face. Poate voi convinge măcar un părinte că educația sexuală e benefică în școală.

Cât am fost mică am fost abuzata sexual de către un membru al familiei! Și nu numai eu, ci și sora mea… Suntem gemene și am avut aceași soartă. De către cine? De către fratele nostru mai mare cu 10 ani! Și am tăcut… și tăcut și iarăși tăcut, iar la 21 de ani prima tentativa de suicid… Apoi a venit a doua, apoi a treia, pentru că nu știam să zic ce mă doare! Fizic, nu mă durea nimic, dar sufletul era rănit și nu știam să spun. Îmi era frică şi rușine de mine.

Un doctor de la psihiatrie a fost singurul care m-a întrebat direct dacă am fost abuzată, a zis că știe că e greu și că nu trebuie să îmi fie rușine, iar eu am răspuns că nu pot vorbi despre așa ceva. Iar el a înțeles. Cu greu am apelat la un psihoterapeut și am învățat să mă vindec. Chiar și acum, după 7 ani de terapie, sufletul nu e vindecat complet.

Acum nu stau să povestesc travaliul terapiei, însă vreau să scot în evidență că, în anii ‘95, nimeni nu vorbea cu mine despre corpul meu sau despre ce e rău și ce e bine. E nevoie încă din clasele primare de educație sexuală, pentru a-i învăța pe copiii noștri că nimeni nu are voie sa ne atingă corpul într-un mod nerespectuos sau indecent. Copiii să învețe să strige când cineva îi abuzează, să știe să pună limite. Pe de altă parte, copiii noștri trebuie să înveţe şi să nu devină abuzatori, să ştie că nu e permis să atingi corpul alte persoane mai mici sau a unui bătrân.

Trăim într-o Românie în care tineri adulți abuzează copii sau bătrâni. Sincer, vedeți și voi atâtea cazuri la știri. Da, înainte nu erau cazuri la știri și toată lumea zicea că nu există abuzuri. Ba există, și maltratează suflete și schimbă viitorul copiilor. Cunoscând foarte bine durerea emoțională și psihică a abuzurilor, nu vreau să mai treacă nimeni prin așa ceva. Poate dacă familia mea avea acces la o educație sexuală nu trăiam asta.

Sentimentul de vină – chiar dacă la nivel rațional știu că nu e vina mea – și de rușine nu dispare. Da, terapia și-a pus amprenta și a reușit să facă din mine o persoană funcțională, să am o familie sănătoasă emoțional, însă durerea parcursă a fost copleșitoare. Dacă știam să zic că cineva îmi face rău și că nu are dreptul de a mă abuza, nu mai treceam prin 3 tentative de suicid…. nu mai stăteam cu lunile într-un spital de psihiatrie… unde, vă zic eu, viața e îngrozitoare. Dacă ajungi acolo, crezi că ești nebun și nu ai ce căuta într-o societate normală.

Concluzia mea e că avem nevoie de educație sexuală în școli. Avem nevoie să fim informați de la cele mai fragede vârste. Avem nevoie de un adult cu care să vorbim și să nu ne fie frică să apelam la el.”

Sharing is caring!

Lasă un răspuns