Autor: Marcel Bartic

Luni începem şcoala!

Mă simt aproape vinovat să spun că abia aştept să înceapă. Am şansa unei şcoli absolut minunate, frumoase, vesele şi prietenoase. Şansa unei super echipe de profesori, cu idei faine, ambiţie şi energie pozitivă, cu care te molipseşti numai stând în preajma lor. Suport logistic aşa cum întotdeauna mi-am dorit să-l am. Şi, poate cele mai importante lucruri, autonomie în luarea deciziilor, respect şi susţinere pentru proiectele noastre.

 

De ce mă simt vinovat? Pentru că e îngrozitor de nedrept ca toate lucrurile astea să se întâmple doar în şcoala noastră. Sau în alte câteva prin ţară. Mă întristează să ştiu că sunt şcoli în România unde cad pereţii peste elevi şi profesori. Unde încă se mai încălzesc la sobă în sala de clasă. Unde sunt copii care vin pe jos kilometri buni la şcoală, încălţaţi în cizme de cauciuc. Unii dintre ei aşteptând cornul şi laptele ca fiind singura lor masă pe ziua aia. Mă amărăşte ideea că ştiu că vor veni muncile agricole de toamnă şi mulţi dintre ei vor fi luaţi de la ore de părinţi şi duşi la câmp, la strâns porumbul. Mă întreb câţi or visa la o pereche de pantofi noi, pe care n-are cine să le-o cumpere.

 

Mă îngrozeşte ideea că încă sunt şcoli care n-au reuşit să-şi completeze colectivul de cadre didactice. Ştiu directori care, si acum, dau disperati telefoane pe la fostii profesori ai scolii, acum pensionari, pentru a prelua o catedră, pe care nu o mai vrea nimeni. Nu doar de manuale ducem lipsă. Sunt sute de catedre neocupate la ora asta.

 

Mă doare să ştiu că sunt copii absolut minunaţi, deştepţi şi muncitori, care n-au avut bani să-şi continue studiile. Şi au ratat, poate, un liceu bun, la oraş, unde nu are cine să-i ţină şi să le plătească o chirie. Îmi pare rău de acele licee tehnologice, de care nu-i mai pasă nimănui, unde elevii vor regăsi pe pereţi aceleaşi machete de motor fabricat în 1960 şi ateliere goale, murdare, cu două menghine stricate.

 

Mă enervează la culme că luni, politicieni de pe tot cuprinsul patriei, se vor cocoţa iar la microfoanele festivităţilor de deschidere. Şi vor promite iar. Şi se vor lăuda. Şi vor spune că au făcut, vor face şi extraface. Şi să le fim recunoscători că încă nu ne-a căzut acoperişul în cap. Şi să zicem mersi că s-a schimbat numa’ directorul, că şi doamnele de la curăţenie erau cât pe ce… Vor chibiţa iar, autosuficienţi, despre familie, patrie, tradiţie şi valori… Mă deprimă ideea că, şi în acest an, părinţii şi profesorii vor pleca privirea, îşi vor încovoia spatele şi vor aplauda umil gogomăniile analfabeţilor cu funcţii politice. Mă scoate din sărite că nu se găseşte nimeni care să le spună, pur şi simplu, “ia mai duceţi-vă, băi, dracului!”. Şi să le întoarcă spatele.

 

Da, abia aştept să înceapă şcoala! Şi tare mi-aş dori să poată spune toată lumea acelaşi lucru…

 

Poate te mai intereseaza si

Ce vrei sa te faci cand o sa fii mare? Fericit! Autor: Andreea Ionescu “La scoala m-au intrebat ce vreau sa devin cand o sa fiu mare. Le-am raspuns: Fericit. Mi-au spus ca nu am inteles cerinta. Eu...
Profa dintr-un sat mic, cu un suflet mare Autor: Andreea Ionescu În fața mea stau în cerc așezați 15 copii. Băieți și fete. Plâng cam toți. În spatele lor sunt câțiva părinţi, vizibil afect...
Draga scoala Draga scoala, Eu sunt Andreea si sunt mama lui Rares, un baietel vesel, empatic si plin de viata. Iti scriu ca sa iti spun ca mi-ar placea ca tu sa...
Sharing is caring

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *