Multă lume ştie acum ce este un analfabet funcţional. Imaginea e foarte concretă. Un (pre)adolescent de 13-14 ani care se chinuieşte să citească un text. Până la urmă, cu chiu cu vai, îl citeşte, dar lucrurile se blochează cumva aici. Căci atunci când este întrebat despre ce vorba în text, se face o mare pauză. Apoi se dau nişte răspunsuri, cuvinte luate uneori la întâmplare din text, sau, dacă preadolescentul/adolescentul nostru/ vede titlul textului, atunci se repede asupra lui şi astfel de multe ori se salvează.

Adolescentul este nici mai mult nici mai puţin o „victimă” a „modernizării” şcolii. Şi a excesului de standardizare a evaluării. Istoria lui este istoria unui copil normal, care s-a rătăcit pe cărările instrucţiei preuniversitare.

Curios e faptul că „analfabetul funcţional” nu este prezent tot timpul, chipul simpaticului nostru personaj conturându-se abia către clasa a VI-a. De fapt, să nu fim ipocriţi; procesul „analfabetizării funcţionale” se insinuează încă din clasa a IV-a, când eroul nostru face primii paşi către „teoria literară”. Atunci începe el să înveţe o metaştiinţă plină de termeni care de care mai speciali despre text, culminând acest demers undeva prin clasele a VII-a şi a VIII-a.

De cele mai multe ori, analfabetul funcţional nu ştie despre ce este vorba într-un text, dar invaţă naratologie, adică ştiinţa naraţiunii

De cele mai multe ori, analfabetul funcţional nu ştie despre ce este vorba într-un text sau într-o secventă, fiindcă nu are exerciţiul citirii şi recitirii unui text. Pentru că astea sunt lucruri care nu i se mai cer, odată ce el a crescut „mare”. Se presupune deci că eroul nostru, odată alfabetizat, va înţelege de-acum înainte orice textul fără prea multe explicaţii şi cerinţe. De aceea, după clasa a V-a, când el ar trebui să continuie să citească/recitească/ să povestească/ să rezume/ e ocupat de altceva mult mai „important”: el învaţă naratologie, adică ştiinţa naraţiunii…

Vei fi uimit să afli, aşadar, că elevul nostru nu ştie să-ţi spună într-un enunţ simplu care este tema unui text, aşa cum are mari probleme în a formula ideile principale ale textului, dar, în acelaşi timp, nu-ţi va veni să crezi, el ştie ce este un narator, ce sunt planurile narative, şi, probabil, şi ce înseamnă alternanţă sau înlănţuire, „povestirea în ramă”, pasaj descriptiv, pasaj narativ, monolog, dialog etc. Căci, odată ce a „crescut”, şcoala îl învaţă aproape numai aşa ceva. Şcoala “modernă” nu-i mai cere nici să recitească textul (lectura explicativă, pe roluri, de semnificaţie etc), nici să povestească textul sau o secvenţă, căci, vai, ce să mai caute simpla povestire la clasele mai mari.

Manualele cele mai utilizate în gimnaziu sunt pline de cerinţe care subliniaza parcă „artificialitatea” fără precedent a şcolii actuale

De altfel, manualele cele mai utilizate în gimnaziu în momentul de faţă sunt pline de cerinţe care de care mai…savante, subliniind parcă „artificialitatea” fără precedent a şcolii actuale.

Cerinţe precum identificaţi pasajele descriptive ale textului, numiţi trei tipuri de descriere, explicaţi cum s-a făcut trecerea la o secvenţă la alta, precizaţi care sunt conectorii din textul de mai jos, argumentaţi legătura dintre cele trei comparaţii din textul X …,idenitifcaţi elemente specifice genului liric în pasajele descriptive, argumentaţi/ contrargumenţati părerea „celor doi critici”, identificaţi şi comentaţi sursele care asigură vioiciunea şi umorul textului, comentaţii… aceste principii morale (?!…), argumentaţi faptul că personajul X apare în trei ipostaze: autor, narator personaj,… precizaţi prin ce strategie narativă este prezentat personajul X,… toate acestea şi altele domină manualul cel mai folosit de clasa a VII-a.

Iar exemplele pot continua cumva la nesfârşit, culminând cu „exprimă-ţi opinia” sau… ”argumentează”. E adevărat, ultimele două ne duc fără posibillitate de împotrivire către cea de a a doua cauză care ne-a făcut până la urmă pe atât de mulţi „analfabeţi funcţionali”: standardizarea evaluării şi, implicit, a învăţării, dictată de realizarea de… competenţe…Căci dacă nu vei avea structura un text argumentativ aşa cum se cere într-o argumentare, ori dacă nu vei folosi cuvintele/structurile cerute evident că nu vei obţine nota maximă.

Singura ta salvare ca elev este să te conformezi stereotipiei. De pildă, e riscat să spui într-o argumentare că o „primă caracteristică/însuşire a textului care atestă apartenenţa lui la genul cutare ar fi….”, atunci când cuvintele/structurile standard cerute sunt: în primul rând,… în al doilea rând.

Vom descuraja tot mai mult, în ciuda disperatelor solicitări către elevi de a-şi exprima opinia, tocmai spontaneitatea gândirii si creativitatea

Nu vrea să spun că toate acele cerinţe nu au ce căuta în şcoala preuniversitară de azi, deşi unele chiar nu au ce căuta. Vreau să spun doar că în drumul nostru către modernizare şi standardizare, excesive amândouă, am pierdut din vedere faptul că astfel vom descuraja tot mai mult, în ciuda disperatelor solictări către elevi de a-şi exprima opinia, vom descuraja aşadar, paradoxal, tocmai spontaneitatea gândirii, creativitatea, multă, puţină, cât o fi ea la vremea preadolescenţei sau adolescenţei incipiente. Dar mai ales am pierdut din vedere esenţa, faptul că suprema performanţă a unui elev în raport cu textul este capacitatea lui de a povesti textul, frumos şi coerent, expresiv şi cu accente personale. Iar pierderea a apărut mai ales, fiindcă ne imaginăm stupid că odată ce i-am învăţat să povestească un text, undeva prin clasa a IV-a-V-a , nu va mai fi cazul să pierdem timpul cu povestirea textelor, care sunt totuşi mereu altele, şi în clasele a VII-a şi a VIII-a.

Dar, destul cu demonstraţia!…Suntem „analfabeţi funcţional” şi gata! Suntem aşa, fiindcă programele sunt aşa iar profesorii noştri n-au timp să ne asculte pe noi, povestind acele texte, pline de farmec unele, pe care l-am citit şi înţeles chiar şi noi…analfabeţii…Ei, profesorii, trebuie să meargă mai departe şi să ne înveţe, aşa cum spuneam, funcţiile descrierii, strategiile narative, despre înlănţuiri şi alternanţe, sau, mutând planurile înspre zona gramaticii să ne înveţe că verbele de la diateza activă pronominală pot fi… obiective, reciproce şi posesive…. Ptiu!…

Aşa că, rezistă cine poate! Restul, ceilalţi, 40 ori 42 %, câţi om mai fi, Dumnezeu cu mila!…

Autor: Adrian Costache

Poate te mai intereseaza si

Funcţionarul cu catalogul sub braţ De-a lungul timpului au fost nenumărate discuţii. Părinții au zis una, profesorii alta.Citesc pe grupuri de părinţi, citesc și pe grupuri de profe...
Copilul tau este victima a abuzului la scoala – Ce trebuie sa faci si ce r... Legea prevede sanctiuni aspre pentru cadrele didactice care supun elevii la rele tratamente, insa putini parinti stiu cum isi pot proteja copiii in ca...
Pasiunea cadrului didactic, sfinții și abuzul Învățătoarea copilului a intrat în concediu de maternitate.  După ea s-au perindat într-un an două învățătoare suplinitoare care i-au bulversat pe cop...
Sharing is caring

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *