parintiicerschimbare@gmail.com
De ce cerem de la copiii noștri să fie ceea ce noi nu am putut fi?

De ce cerem de la copiii noștri să fie ceea ce noi nu am putut fi?

Cred că fiecare cunoaşte exemple de părinți cu o educație limitată, care sunt primii care își înscriu copiii la concursuri, diplome, lecții de tot felul, atât în școală, cât și în afara ei.
În clasele primare pun presiune pe copii să fie primii, cer teme multe, iar mai apoi constată că nu mai au cu ce să îi ajute. Pentru că nici ei nu știu.

Pentru mine, educația se face, în primul rând, prin puterea exemplului, nu prin lecții mai mult sau mai puțin ipocrite.

Nu poți să educi un copil să:

fie respectuos, dacă tu nu îl respecți pe el. Şi nici dacă la școală nu e respectat. Atenție, a fi respectuos nu înseamnă că își ține gura și execută. Acesta e doar obedient. Respectuos înseamnă să respecte sentimentele celorlalți, indiferent dacă ceilalți au funcții importante sau nu. Tu, părinte sau profesor, îi respecți lui sentimentele? Sau le respecți pe ale altora pe care îi consideri inferiori ție?

iubească învățarea, dacă tu nu mai înveți nimic. Învățarea pentru note și diplome nu este trainică. Nu așa obții performanță sau calitate. Dacă tu, ca părinte, nu mai pui mâna pe o carte, nu mai participi la un curs, nu mai ai niciun interes pentru învățare (formală sau nu), ce învață copilul de la tine? Dacă tu, ca profesor, nu mai înveți nimic nou, te-ai plafonat la chestii citite acum 100 de ani, ce exemplu le oferi copiilor? Le ții teorii seci despre cum o să ajungă oameni dacă învață, dar tu te-ai oprit. Tu crezi că ai ajuns om.

fie nonconflictual, dacă tu acasă te cerți întruna cu partenerul, te cerți cu vecinii,  îl cerți pe copil, zbieri, îl bați sau îl pedepsești. Dacă tu la școală, ca profesor, zbieri de te aude toată școala, îi jignești și îi etichetezi pe elevi, nu îi înveți să fie nonconflictuali. Îi înveți să fie ceea ce trăiesc. Și trăiesc ceea ce ești tu.

respecte regulile, dacă tu nu respecți regulile. Un lucru nu poate fi permis pentru adult și, în acelaşi timp, interzis pentru copil. Pentru că, chiar dacă îți place să crezi asta, lucrurile nu funcționează așa. Îl înveți să-şi cumpere atenția și drepturile oferind cadouri. Sau primind cadouri (în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu). Aceasta este în afara legii. Tocmai tu, moralistule, ai încălcat regula.(legea)

fie consecvent și ambițios dacă tu nu ești așa. Ştiu, e greu să te schimbi pe tine, dar dacă tu nu poți, de ce ceri de la el? El va fi aşa cum ești tu. Rare sunt cazurile în care copilul se ridică mult peste condiția lui, peste ceea ce trăiește acasă.

știe de toate, dacă cunoștințele tale sunt limitate. Vrei să fie perfect în toate. Să aibă 10 pe linie, să fie un fel de expert în domenii diferite. Dar când trebuie să îl ajuți la teme, constați că nici tu nu știi. Ori n-ai știut niciodată, ori ai uitat repede. Dar el trebuie să fie perfect, el nu are scuze, căci îi dai casă, masă, haine, jucării – ceea ce tu nu ai putut avea și de aceea, nu-i așa, tu ai avut o scuză că nu ai fost perfect. Iar dacă ești profesor, da, ai pretenția să fie expert în domeniul tău, căci și tu ești expert la cunoștințele pentru vârsta lui, iar atunci când dai examene, tu, de fapt, nu mai ești expert pentru vârsta ta. Ești mediocru sau chiar slab.

să execute tot și să nu miște dar tu nu poţi face asta. Să se concentreze perfect, vreme de 50 de minute, să nu scoată un sunet, decât dacă îl rogi frumos. Dar tu poți? Poți să stai concentrat pe o sarcină de învățare (!!!) vreme de 50 de minute, de 6 ori pe zi, plus câteva ore de teme acasă? Poți? Dacă nu poți să înveți o zi întreagă, el de ce ar putea? Pentru că e mai tânăr și nu are griji? Are multe griji, căci ai tu grijă să i le faci, punând prea multă presiune pe el, mult mai mult decât poate, conform caracteristicilor vârstei. Nu îl lași să se joace şi să socializeze cu prietenii, pentru că, deseori, nu îl înțelegi și nu îl lași să își exprime frustrările. Îi spui mereu că nu e suficient de bun, sau că nu îi dai voie să nu fie suficient de bun, că ai așteptări prea mari de la el, şi îl taxezi de fiecare dată când greșește.

Copilul meu e om. Un om cu propria viață

Copilul meu nu e perfect. Perfect pentru voi. Dar e perfect pentru mine. Copilul meu mișcă, pune întrebări, vorbește, chestionează situații sau atitudini nedrepte. Copilul meu petrece timp afară. Îl petrece, nu îl pierde, cum credeți voi. El învață din asta. Nu e primul la școală, dupa grilele voastre de evaluare „perfecte”, nu participă la concursuri ca să fie primul sau al doilea, dar e prietenos, coopereazăşi nu încearcă să fie mereu primul din răutate. Copilul meu e înțelept, iar asta nu reiese din grilele voastre de evaluare. Deci pentru voi o fi neimportant, dar sunt sigură că în viață nu va trece neobservat. Copilul meu a fost învățat să nu se compare cu alții, asa că îl lasă rece cât puteți voi să îl comparați.  Dar a mai fost învățat să învețe diverse lucruri, să evolueze, el simte și trăiește cunoașterea, înțelege importanța ei.
Copilul meu e om. Un om cu propria viață. Iar mama lui îi dă importanță. El își dă importanță. Și a ajuns, deja, un OM. Un om pe care sunt fericită să îl am alături, un om de care nu vreau să scap, trimițându-l să se ocupe alții de el, un om de la care EU ÎNVĂȚ ENORM.

Eu, mama lui, învăț de la el. Învăț cu el. Învățăm împreună. Pentru că… desigur… nici eu nu-s perfectă!
Și pentru că, la 40 de ani, încă lupt pentru visele mele. Nu aștept să mi le împlinească el.

P.S.  Aceasta nu este o pledoarie pentru mediocritate, pentru renunțarea la aspirații și vise. Pentru plafonare.
Este doar o încercare de a-ți spune să ții pasul cu elevul sau copilul tău. Să fii egalul lui. Din toate punctele de vedere. Și la drepturi și la obligații.

Autor: Andreea Ionescu

Sursa foto: Designed by Freepik

Like
Sharing is caring
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un răspuns

Close Menu