Autor: Escu Claudia
Scoală, de ce nu-mi laşi copilul să crească?!
De ce prin propriile frustrări de adult rigid, care a uitat curiozitatea, inocența si bucuria copilăriei, îi oferi copilului meu credinţe limitative? De ce ar trebui ca el sa te asculte si să îți urmeze exemplul, atunci când acesta nu este unul demn de unicitatea geniului său?
De când te erijezi într-un justițiar al unui sistem învechit de etichete?! Tu, însăți , depășită si epuizată nu mai crezi în tine… La fel si cea mai mare parte din cei care te reprezintă ca educatori.
Te întreb, Scoală, ce e educația? Si întreb cu blândețe si bunăvoință si pe cei care te reprezintă…Se simte din lipsa zâmbetului în scoli si în copiii care ies de pe băncile tale putrezite… Ce e educația pentru tine? Speranță?
Ei bine, copilul meu mă are rădăcini. Iar eu, ca părinte, îi confirm din prima clipă de viață capacitatea de geniu, inteligența nativă, empatia si emoția. Pentru mine educația e Credința fermă în capacitatea mea si a copilului meu de a crea realitatea.
Cu ce drept vii să dărâmi ce clădesc eu ca părinte?
Tu nu ai suflet, Scoală. Nici cei care te reprezintă. Atunci când vă pretați la distrugerea unor destine demonstrați lucrul acesta. Mă întrebi cum faci asta?! Prea multe modalități de a distruge deții si prea puține de a construi…
Îi spui zilnic copilului meu prin corectură si ascultare că nu se va descurca decât dependent de cineva din exterior care să-l valideze. Nimic mai FALS! Copilul meu nu are nevoie de validare, atâta timp cât îşi setează scopul si strategia pentru împlinirea acestuia. Repeți etichete care îi dărâmă CURAJUL. De ce?! Ca să continue la fel de laş ca tine?! Îmi vine in suflet un citat celebru pe care l-as oferi parafrazat ca lecție deschisă tuturor dascălilor, începând cu educatorii: ” Copiii pot uita ce ai spus sau ai făcut, dar niciodată nu vor uita cum i-ai făcut să se simtă.” (Maya Angelou).
Îmi judeci copilul pentru că nu ştii cine e. Si ştii de ce nu ştii? Pentru că nu-l asculți. El nu contează pentru tine, asa cum o face pentru mine. Pentru ca tu nu esti educată să cresti Destine, ci sclavi obedienți.
Scoală, din multă iubire si credință, te-as chema acasă la mine să te educ. Ti-as deschide porțile cu zâmbet si respect. Te-as ruga să mă înveți să ajung la tine si apoi sa zburăm in Cunoaștere. Egali. Ti-as prezenta potențialul cel mai înalt al tău si apoi te-as invita să îl atingem Împreună, motivându-te cu credințe diferite de până acum. Ți-as face poftă prin exemplul personal de o lume nouă: aceea în care Scoala deține ca fundație respectul cuvenit tuturor tipurilor de Inteligență: mentală, emoțională si spirituală.
Te-as învăța despre Univers si evoluția lui, astfel încât să accepți că totul are nevoie sa evolueze. Si tu ai nevoie! Ai citit, Scoală? Te-ai informat suficient despre tot ce e nou in lume? Nu?! Si atunci cum poți îndruma, dacă nu eşti pregătită să fii Îndrumător? Ca trainer îți spun că nu poți să îndrumi decât pe căi parcurse deja. Copiii evoluează constant. Numai tu ai stagnat. Lasă-i pe copii să te învețe ce au nevoie! E atâta nevoie!
Pentru că, vezi tu, Scoală, eu si copilul meu trăim altă lume decât tine. Noi trăim într-o lume în care viața e ușoară, trăim frumosul si binele pe care îl merităm. În lumea noastră visele se împlinesc în măsura în care ne-am clădit încrederea si stima de sine. Noi credem în visele noastre! Le împlinim! Tu ai vise, Scoală?!
Atâta timp cât funcționezi pe principii învechite, tu însați nu ai evoluat. Tu iei calificativul Insuficient cel mai des, pentru că ai rămas repetentă. Tu eşti într-atât de ignoranta si neadaptată la geniul copilului din ziua de azi, încât îți interzic ca mamă să spui copilului meu cine e. Cu atât mai puțin îți permit, necunoscându-l, să folosești sintagme jignitoare după afirmația „Tu eşti”…
Continui ignoranța prin a fi mândră de copilul care vine cu medalii si olimpiade naționale, europene si mondiale. Ei, bine, Scoală, te asigur că ei nu sunt meritul limitelor tale, ci ale acelor oameni care le-au susținut aripile de încredere si pentru care am toată stima si onoarea.
Priveste-ți olimpicii care lucrează modest si spune-mi unde e dreptatea? Priveşte şomerii societății pe care o educi. Învins de pe băncile tale, va face într-atâta scoală până când un manager îi va refuza CV-ul pentru ca e supra calificat, fără pic de experiență si viziune. Unde e stima de sine a olimpicului tău? Prea mulți copii supra dotați înlanțuiți în nemerituozitate. Singura care nu meriţi eşti tu!
Si toate astea se întâmplă pentru că tu, Scoală nu ai un vis măreț. Copilul meu are! Tu nu ai încredere si susținere. Copilul meu are! Tu nu ai nici măcar un plan, dară-mi-te o strategie! Copilul meu are! Si mai presus de toate, tu nu trăiești si nu iubeşti viața. Copilul meu trăiește si iubește!
Îți dau o şansă! Merită-ți dreptul ăsta! Educă-te, Scoală! Educă-te ca să îmi meriti copilul!
Educă-te să meriti Viitor!!!