În România există învățământ rural și învățământ urban. Învățământ preșcolar, primar, gimnazial, liceal și universitar. Școli cu bani, altele fără bani. Licee teoretice, tehnologice și vocaționale. Școli de stat, școli particulare, internaționale și alternative educaționale. Școli cu afterschool, școli fără afterschool. Școli de fițe, școli fără fițe. Școli cu 8-9 clase pe nivel, școli desființate că nu mai au copii.

În România există profesori care dau meditații, profesori care nu dau meditații. Profesori cu olimpici, profesori fără olimpici. Profesori care predau la școala din centru, profesori care fac naveta la mama naibii. Profesorii de mate, română și “ceilalți”.Titulari și suplinitori. Calificați și necalificați. Cu grade didactice, fără grade didactice. Unii sunt membri de sindicat, alții nu sunt. Profesori tineri, profesori mai în vârstă. Profesori din pasiune, profesori de nevoie. Unii exigenți, alții nu. Bine pregătiți sau habarnisti. Credincioși, atei, indiferenți. Profesori care pot trece de examenul psihologic și alții care n-o mai pot face.

In România există părinți de vocație și unii din întâmplare. Părinți care își trimit copiii la cursuri de șah și alții care-i trimit la muncă. Parinti cu bani, părinți fără bani. Părinți care cumpără educație, alții care investesc în educație. Părinți apropiați de copiii lor, părinți care-și bat copiii. Unii care și-i vaccinează și altii care n-o fac. Părinți conservatori, părinți liberali, părinți doar cu numele. Părinți biologici, adoptivi sau instituționali. Cu domiciliul aproape de școală, departe de școală sau plecați cu anii in străinătate la munca. Părinți care trăiesc prin copiii lor. Părinți devotați. Părinți dezamăgiți.

In România există copii care au părinți și unii care nu mai au. Există copii împărțiți la partaj și copii aduși la școală pentru lapte și corn. Există copii singuri, speriați, introvertiți, agresați sau agresivi. Copii aduși cu mașina și copii trimisi la scoala in cizme de cauciuc kilometri întregi, pe jos. Copii pasionați de sport, pasionați de informatica, cu deficit de atenție, dislexici sau cu înclinație spre arte. Copii buni la matematica, copii buni la geografie, copii buni la fotbal. Copii siguri pe ei, copii nesiguri pe ei. Copii disprețuiți din cauza etniei sau sărăciei în care se zbat familiile lor. Copii cu boli incurabile.

Daca solidaritatea e primul răspuns la problemele din educatie, poate am pus greșit întrebarea.

Cum ar fi sa punem pe primul loc responsabilitatea?
Individuala și colectivă. Locală și națională.
Onestă și necondiționată.

Autor Marcel Bartic

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *