Diana Stănculeanu – Despre bullying

Diana Stănculeanu, psihoterapeut și coordonator de programe la Organizația „Salvați Copiii“, vorbește despre bullying.
Se vorbește mult în ultima perioadă despre fenomenul de bullying, despre amploarea pe care a căpătat-o în ultimii ani.
Nu orice comportament agresiv, fizic sau verbal, este bullying. Pentru a intra în sfera conceptului desemnat sub termenul de bullying, acest comportament agresiv trebuie să fie intenționat, să fie menit să cauzeze suferință, să implice un dezechilibru de putere și să se manifeste în mod repetat în cadrul grupului.
In video-urile de mai jos, Diana Stănculeanu vorbește despre bullying, ce este acesta, despre frici si emoții intense, despre importanța prietenilor în viața copiilor, despre toleranță, cooperare, empatie si curaj.
Despre bullying | episodul 1: Ce este bullying-ul?
Nu orice comportament violent între doi copii este bullying. Ce este bullying-ul și prin ce se diferențiază de alte forme de violență între copii?
Despre bullying | episodul 2: Frica
În spatele comportamentelor agresive ale copiilor se află emoții intense, greu de gestionat, dar extrem de importante pentru funcționarea lor sănătoasă. Despre frică și cum ajunge să fie transpusă în comportamente agresive, dar și despre importanța recunoașterii, validării și gestionării corecte a acestei emoții în funcționarea emoțională a copiilor noștri, în acest episod.
Despre bullying | episodul 3: Furia
Furia este o emoție dificilă și adeseori blamată pentru multe dintre comportamentele agresive ale copiilor. Care sunt însă beneficiile furiei și de ce este importantă gestionarea sănătoasă, nu eliminarea / reprimarea ei din repertoriul emoțional al copiilor, în acest episod.
Despre bullying | episodul 4: Cei doi șefi din capul nostru
Uneori, ca adulți, avem așteptări nerealiste în legătură cu comportamentele și reacțiile emoționale ale copiilor, pentru că nu înțelegem mecanismele biologice responsabile de producerea lor. În acest episod, câteva informații despre „creierul emoțional” și „creierul rațional”, unul implicat în apariția emoțiilor puternice care generează comportamente intense în situații de pericol și amenințare, celălalt responsabil de comportamentele corecte, raționale, înțelepte, pe care le așteptăm permanent de la copii.
Despre bullying | episodul 5: Importanța prietenilor în viața copiilor
Prietenii sunt o resursă extrem de importantă pentru calitatea vieții noastre. Dincolo de nivelul de inteligență sau performanțele școlare, prietenii ne ajută în momentele dificile, ne protejează împotriva tulburărilor emoționale (de exemplu, depresia) și scad șansele de a deveni victime într-o situație de agresiune. Despre „știința” din spatele prieteniei, în acest episod.
Despre bullying | episodul 6: Conflictele, oportunități de învățare
Pentru cei mai mulți adulți, conflictele dintre copiii înseamnă ton ridicat, cuvinte nepotrivite, comportamente agresive, copil – victimă, copil – agresor, pedeapsă și multe multe emoții dificile. Conflictele ne ajută însă să descoperim o mulțime de nuanțe ale modului în care copiii se poziționează într-o situație de conflict. De la gânduri, emoții, strategii comportamentale și nevoi, conflictele ne dezvăluie care sunt resursele cognitive, emoționale, sociale și motivaționale pe care copiii le au deja sau pe care au nevoie să le dezvolte.
Despre bullying | episodul 7: Setul de valori
Dincolo de reguli și sancțiuni, de programe și strategii, bullying-ul este și despre valori. Despre ceea ce animă alegerile și comportamentele copiilor, despre ceea ce rareori găsim în lecții și manuale, despre ceea ce nu poate fi pus într-o notă, fie ea și „nota la purtare”. În acest episod vorbim despre toleranță, cooperare, empatie, curaj, responsabilitate și oferirea ajutorului.