“Moș Crăciun azi vine-n oraaaaaș”…. Asta aud în minte de vreo câteva zile și cu greu mă împart între pregătirea psihică și didactică pentru inspecția de grad II și pregătirea pentru serbarea de Crăciun. Proiecte, agitație, emoție, nopți nedormite sau cu treziri repetate ca “deee’”, ideile faine vin când subconștientul lucrează intens, ajung în clasă în ziua dinaintea ZILEI MARI. Copiii lucrează independent o activitate la matematică, eu mai meșteresc ultimele detalii când, în timp ce multifuncționalitatea mea e determinată de cafeaua de dimineață și ambiție, observ “emoțiile” copiilor. Cum? Reflectate în gesturi, operații matematice incomplete, agitație motrică. Tensiunea mea plutește în aer iar ai mei copii sunt afectați.
Facem o pauză din “haos” pentru că e timpul să discutăm. Cum nu sunt adepta regizărilor și a impresiilor bune pentru “cei de sus” le spun copiilor că vreau să fie naturali, că această notă mă vizează doar pe mine și nu are nicio legătură cu ei. Prin urmare, nu trebuie sa fie niciun stres, noi ne facem treaba ca de obicei și asta e.
Ziua inspecției a sosit
Ziua cea mare a sosit. M-am liniștit puțin dar tot nedormită sunt și parcă simt așa o presiune în piept. Ajung la școală, pregătesc clasa, copiii mă ajută cu mobilierul când primesc un telefon: “Doamna, Dariei îi este puțin rău, o doare burtica, am vrut să o țin acasă dar nu m-am înțeles cu ea”. Mititica, îmi zic, privind-o, sigur trebuie sa fie de vină emoțiile.
Le adresez ultimele încurajări, îi îmbărbătez, cum s-ar zice, trag aer în piept și încep ora. La nici câteva secunde, doamna inspector își face apariția și își vede dumneaei de treabă (nu mă întrebați ce anume, ca nu știu dacă am privit-o de 2 ori pe parcursul lecției și asta pentru că doamna era în vizorul meu).
Trec pe la fiecare, în timp ce își citesc poezia, îi mângâi, încerc sa detensionez atmosfera încordată și mai fac unele glume pe alocuri. Ajung la Daria, o pup și îi spun că emoțiile mele sunt la ușa clasei și acolo trebuie să fie și ale ei. Știam eu de ce o doare burtica că doar și eu aveam toate durerile din lume!
Ziua inspecției a trecut
Ziua a trecut. Totul a fost foarte bine, copiii au fost naturali, ca în fiecare oră de-a noastră, doar doamna, adică eu, i-a stresat cu emoțiile ei. Și s-a văzut! Și s-a simțit!
Ce vreau să vă spun… Copiii copiază: comportamentul, vocabularul, postura celui cu care își petrec timpul în afara familiei. Ei m-au copiat. Au luat de la mine “ vorbăria “ multă, au luat emoțiile mele, au luat vocabularul meu cu tot cu ticurile verbale (aici e amuzant cum mi le-au explicat). Și au mai luat de la mine, cred și sper, capacitatea de a face mai multe lucruri în același timp.
Și pentru că doamna trebuie să înceapă multe lucruri, mâine avem serbarea de Crăciun. Ceva pregătit pe repede-înainte, cu niște cântece mai…. în top (Horia Brenciu, Elena Gheorghe etc), cu niște poezii și o scenetă, toate la alegerea lor.
Și să nu mai zic de vineri, când in ultima de zi școala, mâncăm pizza și asamblăm niște torturi, la dorința copiilor mei.
Acum trebuie să fug, ma așteaptă serbarea copilului meu de 3 ani care e un munte de încăpățânare și determinare și sper că nu voi uita să spun poezia, clar, cu intonație si cu sentiment, sa ajunga acolo la inimioară.
Garantat, vineri voi “leșina” dar se merită!
“ Moș Crăciun azi vine pe druuuuum!”
Autor: Profesor, Madalina Enache