Septembrie. Luni.
Băiat, cu plete blonde şi ochi mari albaştri, e pe cale să se transforme în elev.
Curat la suflet, fără experienţă în colectivităţi.
Emoţii mari.

Ni se spune că pentru anul acesta vom avea o doamnă învăţătoare, pensionată de ani buni. Auzisem de ea numai lucruri bune. O ştiu de pe vremea când eram elevă, iar soţul dumneaei mi-a fost profesor. Un ALTFEL de profesor. Un profesor care ne făcea să râdem şi care, în ciuda amintirilor diluate, îmi punea un zâmbet pe faţă, ori de câte ori îl întâlneam pe stradă, până am devenit adult, mai apoi mamă. Între timp s-a dus către alte “ţinuturi” mai bune, iar noi toţi cei care l-am cunoscut am primit cu mare tristeţe vestea. Şi îl purtăm în amintiri.

Doamna M avea 69 de ani. (Acum are mai mulţi si sper să fie mulţi, mulţi şi tare fericiţi).
La prima şedinţă mă uimeşte cu următorul sfat: “ Nu toţi copiii sunt la fel, să nu ne aşteptăm să aibă toţi 10 pe linie. Să îi acceptăm aşa cum sunt. Şi să îi încurajăm”.
De aici a început o poveste frumoasă cu o învăţătoare-bunică care le făcea plăcinte, care le spunea poveşti şi care le-a insuflat drag pentru pictură. Staţi liniştiţi, că nu a uitat nici de matematică sau română.
Nu ştiu cum, doamna devenise prietena mea de suflet. Purtam discuţii lungi şi frumoase despre viaţă, despre oameni, despre greşeli şi învăţăminte. Am invitat-o pe doamna la toate conferinţele despre educaţie la care mai mergeam eu şi a participat întotdeauna cu entuziasm. La un moment dat am şi întrebat-o cum de are acest entuziasm, deşi îşi încheiase cariera în învăţământ. De ce a rămas interesul viu? Şi mi-a răspuns că ştie că nu e perfectă, că a mai făcut şi ea greşeli şi mereu îi place să afle lucruri noi şi să evolueze pentru ea şi pentru nepotelul ei.
Doamna M avea cont de facebook şi ne informa mereu despre activităţi şi ne ruga să ne implicăm, când era nevoie.

Temele doamnei erau recomandări

”Dacă în această vacanţă copiii ar urmări câteva desene animate, poveşti care se aduc ăn discuţie la ore, ar fi minunat. Acestea ar fi:<<…>>. Unele sunt cunoscute de la grădiniţă. Ce-am enumerat e pentru perioada până la sfarşitul anului. Într-o săptamână ei pot vedea câteva în funcţie de preferinţe şi , îndeosebi pe acelea care sunt traduse în limba română . Pot asculta muzica trupei Zurli, cântecul “Samba florilor”,alte cântece despre primăvara.””

Recomandările doamnei M. pentru părinţi

“Am fost în general un om modest, totdeauna mi s-a părut ca toţi ceilalţi sunt mult mai buni decât mine, lucru care m-a costat mult în viaţă. Nici nu mi-a plăcut să dau sfaturi altora. Totuşi îndrăznesc să vă spun că am învăţat de la cei din jur, uneori chiar m-am umilit ca să îi fac pe ceilalţi să se simtă bine, dar , dacă în viaţă nu există măsură, limite în toate, nu e bine. Sunt multe pilde care ne spun că trebuie să învăţăm de la bătrâni, care şi-au iubit şi ei copiii, dar dragostea nu înseamnă doar pupici. Sunt bucuroasă când văd oameni interesaţi de aspectul educaţiei, de aceea adaug şi eu o recomandare, cu permisiunea dvs” (ne recomanda o carte).

Interactiunea doamnei M cu părinţii pentru rezolvarea unei situaţii dificile

“Revin la articolul postat de D-na X (pe care o felicit pentru felul în care îl creşte pe Y), mă bucur nespus că abordează asemenea teme, mă mai aduce şi pe mine cu picioarele pe pământ şi spun ca ar fi ideal ca toată lumea să lucreze aşa cu propriul copil (din păcate nu au toţi posibilitatea să folosească informaţiile datorită lipsei de timp) şi vreau să justific intervenţia mea anterioară privitoare la articol. Eu, automat , am facut legatura cu realităţile de la clasă, unde aşa cum ştiţi, timpul scurt nu permite să acorzi fiecăruia atenţia pe care şi-o doreşte (atenţie la Z, care e un copil foarte sensibil şi care se supără în fiecare zi că nu-l pun doar pe el să răspundă). Dacă aş putea să stau doar lângă P, lucrurile ar decurge mult mai bine. Programa şcolară şi planificarea îmi cer să parcurg anumite teme. Oricât m-as stradui mă “omoară ” timpul. Rezultatele copilului ţin şi de o serie de deprinderi cu care vin de acasă şi de la gradiniţă; asta nu contează cel mai mult, accept strengăriile, greşelile lor (sunt doar copii) .”

Mesajul doamnei M pentru părinţi, la despărţire

“Multumesc colectivului de mămici , care a fost alături de mine,  susţinându-mă , ajutându-mă ,ceea ce mi-a dat putere într-un an greu pentru mine. Vă doresc din inimă realizări şi bucurii în continuare, să consolidaţi un colectiv bun din punct de vedere psihologic, ce o să-i ajute în demersul lor privind învăţătura şi disciplina, atât de necesare tuturor în viaţă.”

Şi, deşi, după cuvintele dumneaei, nu mai e nevoie de alte cuvinte care să o definească mai bine, mai adaug aşa:
Doamna M pictează, face încă probleme de aritmetică aproape zilnic ca să îşi menţină exerciţiul, are încă interes pentru metode noi de învăţare.
Doamna M are har şi pasiune pentru meseria ei şi nici salariul mic din învăţământ nu a împiedicat-o să investească în materiale multe care să o ajute în pasiunea ei.
Doamna M e o DOAMNĂ. Este acel fel de om, care nu cere respect, pentru că îl are.
Doamna M e acel model de om care inspiră, care alină, care încurajează.

Şi, desigur, când va citi aceste rânduri, va spune că nu merită atâtea cuvinte frumoase. Pentru ca da, e acel gen de om minunat, care nu vrea să iasă în evidenţă şi să i se ridice statui.
Ea doar e. Şi “e” frumos.

PS: Doamna M, când scriu aceste rânduri mă incearcă două emoţii: recunoştinţă că ne-am intersectat şi tristeţe până la lacrimi că nu a fost să  fie mai mult.

Autor: Andreea Ionescu

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *