Confesiuni

Dragă dascăl…

dascăl

Dragă dascăl,

Mulțumesc. Te apreciez.
Meseria pe care ți-ai ales-o este, poate, printre cele mai solicitante meserii, dar cu rezultate minunate. Cum să nu fie minunat, când tu ai șansa să fii arhitectul unei vieți de om? Și nu e doar un om. Sunt mii de vieți pe care le poți influența în bine.

Știu că e greu. E greu să ai treizeci de vieți la un loc, într-o singură oră. Fiecare viață cu povestea ei. Unele îți dau de furcă, pentru că, vezi tu, unele sunt povești nefericite. Printre ele sunt vieți cu aripi tăiate, chiar de propriii părinți, din nepăsare. Sau din prea multă păsare. De multe ori, poate, te simți prea mic și prea neputincios în fața măreției unei vieți de om și consideri că o oră nu e de ajuns pentru a-i schimba cursul.

Știu, petreci multe ore, în fiecare zi, gândindu-te la ei, la cum să faci să îți creezi cursuri atractive, îți faci planuri, pregătești materiale, te gândești mereu cum ai putea să îi ajuți pe unii și suferi dacă nu reușești. Ai multă răbdare să le asculți poveștile, să le suporți toanele, să intri în pielea lor de copil. Nu e ușor.

Știu, înveţi mult. De fapt, cred că ai de învățat toată viața. După formarea inițială urmează multe alte formări și examene. Pasiunea te ajută să cauți mereu lucruri noi pe care să le înveți. O muncă continuă. Dar merită, când te gândești la viețile de oameni….

Dragă dascăl,

Știu, părinții copiilor nu te înțeleg mereu. Poate nu știu, poate sunt rău intenționați sau, pur și simplu, needucați. Părinții nu te ajută cum ar trebui să o facă, iar câteodată ți se pare că nici nu iți oferă respectul cuvenit. Dar cum te tratează pe tine, așa își tratează și copilașii, iar tu ai șansa să faci din copiii lor altfel de părinți. Nu-i așa că e minunat?

Știu, tu ai vrea doar să fii arhitect de vieți, nu să alergi după hârtii și diplome de pus la dosar. Ai vrea să înveți cum îți place și ce ți se pare util pentru drumul tău. Ai prefera să nu îți mai fie umplut timpul cu cursuri și formări inutile și plictisitoare. La fel ar vrea și sufletele pe care le modelezi.

Știu, ai vrea mai multă apreciere și respect de la superiorii tăi. De la cei care fac programele până la cei care iți vin în inspecție, De la cei care îți fac legile după care funcționezi. De multe ori, te fac să te simți un om fără importanță și, astfel, îți pierzi motivația și curajul de a face lucruri frumoase. La fel simt și copiii cu care interacționezi.

Știu, de multe ori te simți nedreptățit în evaluarea muncii tale. Simți că tot efortul depus nu este apreciat la adevărata valoare, ai impresia că, deși ai pornit la drum cu niște elevi defavorizați și ai reușit să îi ridici un pic, nimeni nu vede asta. Toată lumea îi vede numai pe formatorii de olimpici sau pe deținătorii de hârtii cu ștampile la dosarul cu șină. Munca și efortul tău par invizibile. Și îți pierzi entuziasmul. La fel se simt și copiii. Invizibili. Invizibil e și efortul lor de a se ridica, pentru că punctul de plecare nu e același pentru toți. Șansele nu sunt egale.

Dragă dascăl,

Dragă dascăl, nu renunța! Sunt mii de vieți care au o șansă prin tine. O șansă să le crești aripile tăiate prea devreme de alții, o șansă la lumină.

Iar tu, cel care ai doar un loc de muncă într-o scoală, fără a-ți păsa, cu adevărat, de viețile astea, lasă șansa unor dascăli adevăraţi să îți ia locul. Căci nu se știe cum se întoarce roata și ajungi pe mâna unui medic de care nu ți-a păsat când era elev. Crezi că lui o să îi pese de tine acum?

Autor: Andreea Ionescu

Sursa foto:Designed by Katemangostar

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *