Copiii nu s-au bucurat dintotdeauna de locul pe care îl ocupă în prezent în societate. În întreaga istorie a omenirii, ideea de a le acorda protecție reprezenta cel mult o preocupare a părinților, nicidecum un obiectiv al societății și instituțiilor sale.
De unde provine ideea de drepturi ale copilului?
Interesul pentru drepturile copilului a apărut în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, când a luat naştere prima mişcare preocupată de aspecte referitoare la dezvoltarea copilului, care pleda pentru protecţia acestuia împotriva neglijării, exploatării şi a violenţei.
După Primul Război Mondial, ideea drepturilor copilului a captat pentru prima dată atenţia lumii. În 1924, Liga Naţiunilor a adoptat Declaraţia de la Geneva. În 1959, Organizaţia Naţiunilor Unite a adoptat Declaraţia drepturilor copilului. Ambele declaraţii au reprezentat o recunoaștere timidă a drepturilor copilului, deoarece, deşi susţineau ferm protecţia şi bunăstarea copilului, nu îi recunoşteau dreptul de a participa la deciziile care îl priveau. Conform acestora, copiii erau niște membri fragili, slabi şi vulnerabili ai societăţii. În plus, nu au fost luate măsuri ulterioare pentru punerea în aplicare a drepturilor menţionate în cele două declaraţii. Spre sfârșitul anilor ‘60, s-a pus accentul pe ideea drepturilor de participare ale copilului. Mai mulţi lideri de opinie au susţinut că şi copiii au competenţele necesare pentru a lua decizii în privinţa problemelor importante din viaţa lor şi că trebuie lăsaţi să participe la luarea acestor decizii. De exemplu, copiii trebuie să aibă un cuvânt de spus în privinţa educaţiei lor. Profesorii şi părinţii trebuie să-i sprijine în această privinţă şi să-i ajute să devină independenţi.
Pe 20 noiembrie 1989, s-a adoptat Convenţia ONU cu privire la drepturile copilului. Aceasta a intrat în vigoare în septembrie 1991 şi a fost ratificată de majoritatea ţărilor din lume, cu excepţia Statelor Unite ale Americii şi a Somaliei. România a ratificat Convenţia pe 28 septembrie 1990 prin Legea nr. 18/1990 şi s-a inspirat din aceasta atunci când a elaborat Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Orice țară care refuză să protejeze copiii care sunt maltratați sau care neglijează necesitățile copiilor, încalcă legea.
Care sunt drepturile copilului?
Drepturile copilului includ dreptul la sănătate, educație, viața de familie, joacă și recreere și la un nivel de trai adecvat. Fiecare copil are dreptul de a trăi, de a crește în siguranță și de a fi respectat pentru gândurile și ideile sale. Interesul superior al copilului trebuie să fie întotdeauna o prioritate.
Toți copiii au aceleași drepturi. Copiii nu trebuie să fie victimele vreunei discriminări
Articolul 1 – Copil înseamnă orice persoană sub vârsta de 18 ani.
Articolul 3 – La baza Convenției Națiunilor Unite cu privire la Drepturile Copilului se află interesul superior al copilului. Astfel, toate deciziile și măsurile luate cu privire la copil trebuie să asigure ceea ce este cel mai bine pentru copil.
Articolul 6 – Orice copil are dreptul la viață, supraviețuire și dezvoltare.
Articolul 7 – Orice copil are dreptul la un nume și o naționalitate.
Articolul 9 – Orice copil are dreptul de a-și cunoaște ambii părinți și de a crește într-un mediu familial sigur. Copilul care nu trăiește cu ambii părinți are dreptul de a-i vedea în mod regulat. Numai în cazuri excepționale, și atunci pentru a asigura interesul superior al copilului, autoritățile pot separa copilul de părinții săi.
Articolele 12 – 15 – Orice copil are dreptul de a-și exprima opinia în toate chestiunile care îl privesc. Când tribunalele și autoritățile se ocupă de cazuri în care sunt implicați copii, aceștia își vor exprima opinia iar interesul superior al copilului trebuie luat în considerare cu prioritate. Dreptul la exprimarea propriilor opinii, libertatea de gândire, conștiință și religie și libertatea de asociere trebuie garantate oricărui copil.
Articolul 18 – Ambii părinți au o responsabilitate primară comună în creșterea copilului, iar statul trebuie să-i sprijine în această acțiune.
Articolul 19 – Copilul are dreptul de a fi protejat împotriva tuturor formelor de violență și abuz.
Articolul 20 – 21 – Orice copil care este separat de părinți temporar sau definitiv are dreptul la îngrijire specială din partea statului, care poate decide, după caz, plasarea copilului într-o familie sau adopția, în ambele cazuri fiind obligatorie o strictă supraveghere. În cazul adopției, se va încerca întâi o soluție în țara în care se află copilul, iar dacă se hotărăște plasamentul copilului în străinătate, vor fi luate în considerare acordurile internaționale.
Articolul 23 – Un copil cu dizabilități are dreptul la o viață decentă și deplină. El are dreptul la îngrijire, educație, asistență medicală și instruire specială.
Articolul 24 – Orice copil are dreptul la asistență medicală. Toate țările trebuie să ia măsuri pentru a diminua mortalitatea infantilă și pentru a lupta împotriva bolilor și malnutriției. Femeile însărcinate și mamele au dreptul la asistență medicală și la acces la informații cu privire la sănătatea copilului.
Orice copil are dreptul la educație
Articolele 28 – 29 – Orice copil are dreptul la educație, iar învățământul primar este gratuit și obligatoriu. Educația trebuie să pregătească copilul pentru viață, să-i dezvolte respectul pentru drepturile omului și să-l formeze în spiritul înțelegerii, păcii și toleranței.
Articolul 30 – Un copil care aparține unui grup minoritar sau populației native dintr-o anumită țară are dreptul la propria cultură și la practicarea propriei religii și limbi.
Articolul 31 – Orice copil are dreptul la joc și joacă, odihnă, recreere și la activități cultural-artistice potrivite vârstei sale.
Articolul 32 – Orice copil are dreptul la protecție împotriva exploatării economice și împotriva muncii grele care poate dăuna sănătății sau poate împiedica educația și dezvoltarea copilului.
Articolul 33 – Orice copil are dreptul la protecție împotriva folosirii drogurilor și narcoticelor. Copilul nu trebuie implicat în producerea și distribuția acestora.
Articolul 34 – Orice copil are dreptul la protecție împotriva exploatării sexuale și a abuzului sexual, inclusiv împotriva prostituției și a pornografiei.
Articolul 35 – Vânzarea, traficul de copii și răpirea copiilor trebuie împiedicate.
Articolul 37 – Niciun copil nu trebuie supus torturii sau altor tratamente crude sau degradante. Copilul nu poate fi supus detenției pe viață sau pedepsei cu moartea.
Orice copil care e privat de libertate trebuie tratat cu respectul cuvenit demnității umane. Un copil închis are dreptul orice tip de asistență necesară cât și la a ține legătura cu familia.
Articolul 38 – Niciun copil sub vârsta de 15 ani nu poate participa direct la conflicte armate și nu poate fi înrolat în armată. Legile internaționale umanitare referitoare la copiii implicați în conflicte trebuie respectate.
Articolul 39 – Orice copil care a fost supus abuzului sau exploatării are dreptul la recuperare fizică și psihologică și la reintegrare socială.
Articolul 42 – Autoritățile statelor își asumă obligația de a face bine cunoscute principiile și dispozițiile acestei Convenții.
