Doamnei ministru al Educaţiei,
Ca urmare a apelului dv. la dezbatere publică pe tema viziunii asupra educaţiei lansate pe 29 martie 2019, sub numele de Educaţia ne uneşte, vă transmitem punctul de vedere al grupului de iniţiativă civică Părinţii Cer Schimbare. Grupul nostru reuneşte peste 15.000 de membri, părinţi şi cadre didactice interesate de o reformă autentică şi de fond a educaţiei româneşti, oameni care se lovesc în mod repetat, cotidian şi nemijlocit de problemele sistemului actual.
Considerăm că sistemul de învăţământ din România se află într-un impas major şi evident. Rezultatele dezastruoase la diverse testări naţionale şi internaţionale ale elevilor noştri, pregătirea profesională deficitară a tinerilor români, exodul peste graniţe al creierelor de valoare, care nu îşi găsesc locul meritat în ţară, atmosfera conflictuală din şcoli şi nefericirea vizibilă a tuturor factorilor implicaţi în sistem sunt tot atâtea sisteme de alarmă care sună încontinuu de mulţi ani încoace. Este momentul deciziilor hotărâte şi al schimbărilor punctuale, nu al teoriilor şi viziunilor. Zilele acestea pierdute cu analize şi dezbateri de formă, organizate fără a fi anunţate public, doar între directori şi inspectori şcolari, precum şi amânarea luării unor decizii clare (pe motive electorale sau nu) duc la privarea copiilor noştri de cel puţin încă un an şcolar în care să beneficieze de o educaţie corectă. De asemenea, este de condamnat faptul că instituţiile de vârf ale Statului, Preşedinţia şi Guvernul, nu colaborează pe o temă atât de importantă pentru binele nostru, al tuturor, şi pentru viitorul ţării. În prezent, avem două viziuni pentru educaţie care sunt dezbătute în paralel, deşi se bazează pe aceleaşi concepte de bază şi implică, ambele, munca şi cunoştinţele unor specialişti de valoare. Cum puteţi spune „Educaţia ne uneşte”, când de fapt acţionaţi tot în cerc închis?
Ca să răspundem punctual cerinţei de dezbatere a MEN, iată care sunt observaţiile noastre:
1. Clasa pregătitoare este utilă în scopul pentru care a fost creată: să pregătească elevul pentru şcoală; nu denumirea ei, ci alte aspecte legate de această clasă pregătitoare trebuie legiferate mai strict, cum ar fi: respectarea unei programe adecvate vârstei copiilor, interzicerea temelor pentru acasă şi a participării forţate la concursuri şcolare de performanţă ş.a.
2. Învăţământul obligatoriu nu este eficient dacă depăşeşte 10 ani (de la 6 la 16 ani); obligativitatea înscrierii la grădiniţă de la 3 ani este o utopie în condiţiile actuale, a deficitului masiv de grădiniţe şi de personal specializat.
3. Propunerile pentru noile tipuri de bacalaureat nu sunt clare: sunt ele recunoscute internaţional? În ce măsură influenţează promovarea unui tip de bacalaureat alegerea ulterioară a facultăţii? De ex., un elev care susţine bacalaureatul A1 mai poate opta pentru învăţământ superior la ştiinţe socio-umane? Sau un elev care susţine bacalaureatul T mai poate opta pentru studii universitare?
4. Biserica trebuie separată de şcoală; suntem Stat laic şi, în contextul global actual, este necesar să rămânem aşa.
5. Nu este clar cum se măsoară performanţa elevilor. Sunt necesare standarde de notare clare, pentru fiecare materie şi perioadă şcolară. La fel, sunt necesare standarde de performanţă eficiente şi obiective pentru cadrele didactice, pe baza cărora se obţin bonificaţii şi gradaţii de merit. Iar evaluările şcolilor trebuie şi ele făcute neutru, de către instituţii nesubordonate MEN.
6. Considerăm că sintagma cu „Familia, primul educator” nu este potrivită în context şi va duce la pasarea responsabilităţii educaţiei de pe umerii şcolii pe umerii părinţilor. Profesorul este responsabilul major pentru dezvoltarea competenţelor de bază ale elevilor şi pentru rezultatele şcolare ale acestora. Profesorul este pregătit profesional în scopul de a asigura educaţia altora, în timp ce părinţii pot fi, în multe cazuri, complet ne-educaţi.
7. Şcolile ar trebui să tindă către autonomie financiară, să primească banii per capita de elev şi să-şi administreze singure resursele, în strânsă colaborare cu comunităţile locale. Cel mai eficient ar fi să existe o dublă direcţie în şcoli: directorul administrativ, care să se ocupe de administraţia bugetului cu toate aspectele care decurg de aici, şi directorul educaţional, orientat strict pe probleme care ţin de educaţie şcolară.
8. Nu este clar cine este liderul educaţional.
9. Credem că obligativitatea ca elevii care nu au promovat Evaluarea Naţională să urmeze încă un an şcolar va duce la abandon şcolar masiv.
10. Trebuie elaborate proceduri clare, gândite pentru fiecare situaţie care poate apărea în mediul şcolar, proceduri de asigurare a calităţii actului educaţional, cu reguli şi sancţiuni care să fie cunoscute şi urmate de toţi factorii implicaţi în sistem.
***
Dorim să profităm de ocazie pentru a vă re-afirma convingerea noastră, a celor de la Părinţii Cer Schimbare, că a venit momentul să impuneţi schimbările cerute, de atâta vreme, de partea implicată şi conştientă a societăţii. Schimbări concrete, punctuale şi de fond, nu de formă.
Schimbări care cuprind, dar nu se reduc la:
– aşezarea cu adevărat a elevului în centrul sistemului de învăţământ, în calitate de principal beneficiar al său;
– impunerea respectării în cadrul şcolilor a legilor existente şi sancţionarea fermă a celor care le încalcă; toleranţă zero pentru violenţe în cadrul şcolii, indiferent din partea cui se manifestă;
– legiferarea interdicţiei de a mai amenda legislaţia privitoare la educaţie pe parcursul unui ciclu şcolar, astfel încât să obţinem mai multă predictibilitate în legătură cu traseul educaţional al elevilor;
– asigurarea condiţiilor materiale necesare procesului de învăţământ pe bani publici, şi nu pe ai părinţilor; la fel şi pentru condiţiile de igienă şi pentru serviciile de pază;
– asigurarea unor venituri decente cadrelor didactice, încă de la primul an de activitate, pentru a-i atrage în sistem pe absolvenţii cei mai bine pregătiţi; indexarea acestor venituri în funcţie de rezultatele elevilor la clasă şi la examenele naţionale, nu în funcţie de adeverinţe, hârtii şi dosare, aşa cum se întâmplă acum;
– transparentizarea tuturor proceselor legate de educaţie, de la implicarea părinţilor şi a comunităţilor locale în luarea deciziilor legate de şcoală, până la publicarea pe site-urile tuturor instituţiilor şcolare a tuturor actelor de interes public şi a bugetului anual;
– reducerea birocraţiei din sistem, care complică desfăşurarea proceselor educaţionale; întărirea controlului intern şi a responsabilităţii factorilor decizionali implicaţi în reformă;
– impunerea unei formări iniţiale şi continue de calitate a personalului didactic; obligativitatea cunoaşterii unor elemente de bază psiho-pedagogice pentru toţi membrii personalului unei şcoli, care intră în contact cu copiii; crearea unui set de norme de comportament în şcoli care să fie aduse la cunoştinţa tuturor şi a căror încălcare să atragă sancţiuni reale;
– respectarea numărului maxim de copii într-o clasă, pentru evitarea supra-aglomerării şcolilor şi claselor „bune”; impunerea unui sistem aleatoriu de împărţire a elevilor şi a învăţătorilor pe clase, astfel încât să nu se mai poată face aranjamentele care se fac acum şi care duc la aceste supra-aglomerări;
– respectarea particularităţilor de vârstă și de dezvoltare psiho-cognitivă ale copiilor pe tot parcursul actului educaţional: de la conceperea programei şcolare la planificarea orarului, a temelor pentru acasă şi a subiectelor de examen;
– reducerea numărului de testări, evaluări, examene şi concursuri pe care trebuie să le susţină elevii; mutarea accentului de pe evaluare pe învăţare, şi de pe competiţie pe colaborare;
– crearea condiţiilor pentru o şcoală cu adevărat incluzivă, în care copiii cu CES sau cu alte situaţii personale dificile să fie integraţi în colectivul clasei lor; acceptarea necesităţii unui ajutor specializat pentru astfel de cazuri, sub forma unei pregătiri psiho-pedagogice suplimentare a cadrelor didactice şi/sau a unui specialist care să îl asiste la ore pe cadrul didactic principal;
– implementarea programului Şcoală după şcoală, care să asigure suport copiilor din familii defavorizate sau cu mijloace financiare modeste pentru continuarea studiilor;
– regândirea unor programe de tipul Cornul şi laptele, care s-au dovedit inutile în unele zone şi insuficiente în altele;
– suplimentarea numărului de psihologi şi consilieri şcolari, precum şi a personalului medical din şcoli; ore de dezvoltare personală săptămânale, ţinute de psihologi;
– elaborarea şi respectarea unor standarde clare de acordare a notelor şi calificativelor şcolare;
– eliminarea mediei de gimnaziu din calculul mediei de admitere la liceu; nu numai că această medie generală este irelevantă în cazul unor anumite orientări profesionale a absolvenţilor, dar este şi subiectivă;
– clarificarea statutului orei de religie, care în momentul de faţă este ilegal, imoral şi sursă de dispută în şcoli;
– introducerea de urgenţă a unor ore de practică didactică, în şcoli, pentru viitoarele cadre didactice, astfel încât să fie şi pregătite pentru viitoarea lor profesie, şi de ajutor la clasă, ca asistenţi;
– implementarea unor programe de educaţie a părinţilor pe teme de parenting şi îmbogăţirea relaţiei dintre şcoală şi părinţi prin acţiuni comune, în interesul copiilor, şi prin obligativitatea unui feedback mai consecvent asupra dezvoltării copiilor, din partea cadrelor didactice către părinţi.
În speranţa că putem fi de ajutor cu experienţa şi ideile noastre în procesul de reformă pe care cu toţii ni-l dorim, vă asigurăm de tot sprijinul nostru pe parcursul realizării acestui proces.
Cu cele mai bune intenţii,
Părinţii Cer Schimbare
25.04.2019