Evaluarea școlilor din România – Studiu OECD

In 2017, la cererea și in strânsă colaborare cu Ministerul Educației din Romania, OCDE și UNICEF au realizat o analiza care vizează sistemul de evaluare și examinare din România.

Analiza încurajează România să plaseze învățarea în centrul evaluării și examinării. Aceasta înseamnă trecerea la un sistem in care testarea nu reprezintă doar o modalitate de a măsura și recompensa performanta, ci și un punct de plecare pentru discuții și feedback.

Analiza prezinta o serie de recomandări menite să ajute statul să valorifice practicile pozitive implementate deja și realizarea unei schimbări pozitive la nivelul sistemului de educație.

Evaluarea școlilor

Evaluările şcolilor în scopul îmbunatatiri sunt, în general, formative si asociate autoevaluării. Acestea pot contribui la dezvoltarea procesului de predare si învăţare, îndreptând atenţia spre structurile si procesele ce influenţează unităţile  şcolare si stând la baza formulării obiectivelor si a planurilor şcolare. Evaluările şcolare în scopul responsabilizării sunt, în general, sumative si asociate evaluării şcolare externe. Acestea vizează respectarea standardelor naţionale, direcţionează unităţile de învatamânt spre realizarea de îmbunatatiri si oferă informaţii fiabile publicului – în special părinţilor – cu privire la calitatea  si caracteristicile şcolilor locale.

Tarile trebuie sa găsească echilibrul între responsabilizare si îmbunatatiri pentru ca niciuna dintre ele sa nu prevaleze asupra celeilalte. De asemenea, trebuie sa se asigure ca evaluările  şcolare  interne  si  externe se completează reciproc astfel  încât  unităţile  de învatamânt sa primească un mesaj clar si uniform cu privire la ce trebuie sa îmbunatateasca si cum sa îşi asume responsabilitatea în legătura cu propria lor dezvoltare. Pana acum, România nu a atins acest echilibru. Evaluarea unitatilor de învatamânt este, în prezent, orientata mai mult spre responsabilizare si conformare externa decât spre dezvoltare si îmbunatatirea calităţii scolii.

Deşi unităţile de învatamânt din România sunt obligate sa se autoevalueze, acestea nu par a percepe activitatea respectiva ca pe un instrument util de îmbunatatire  a calităţii, multe dintre ele nedeţinând capacitatea necesara pentru a o realiza eficient. Lipsa sprijinului direct acordat unitatilor şcolare pentru a acţiona în urma evaluării interne si externe limitează si mai mult aportul  evaluării,  în  general,  la  procesul de îmbunatatiri a calităţii şcolare.

Stabilirea unui cadru comun de evaluare a școlilor

România deţine proceduri pentru evaluarea externa a unitatilor de învatamânt, care asigura ca toate unităţile şcolare îndeplinesc anumite standarde minime, o măsura importanta pentru asigurarea calităţii. Totuşi, aceste proceduri sunt aplicate de către diferite organisme de evaluare externa:

• ISJ, având o activitate îndelungata si reprezentând ministerul în fiecare judeţ
• ARACIP, fondat în 2005, ambele efectuează evaluări externe în toate unităţile de învatamânt
• Direcţia Monitorizare si Inspecţie şcolara a ministerului evaluează anual un eşantion de scoli.

Eforturile acestor organisme se suprapun, dând naştere  la ineficiente într-un sistem cu resurse limitate. În plus, ISJ si ARACIP folosesc criterii diferite în evaluările lor. Aceste standarde diferite pun unităţile de învatamânt în poziţia dificila de a fi nevoite sa răspundă unor aşteptări diferite, în loc sa se concentreze pe un singur set de standarde care sa le ghideze eforturile de îmbunatatiri a calităţii. Cadrele de evaluare existente prezintă si discrepante majore la nivelul modului în care abordează procesul de predare si învăţare, rezultatele elevilor si autoevaluarea şcolara, prezentând  astfel o eficacitate redusa în domeniul responsabilizării, dar si al îmbunatatiri calităţii.

Recomandări

• Stabilirea unei definiţii comune a ceea ce înseamnă o „şcoala buna”, care sa asigure ca toţi evaluatorii si toate şcolile se ghidează după aceleaşi aşteptări si se concentrează asupra aspectelor celor mai importante pentru îmbunatatiri calităţii scolii. Folosirea acestei definiţii în vederea stabilirii unui cadru unic de evaluare a unitatilor de învatamânt, care sa acopere lipsurile cadrelor existente. Noul cadru ar trebui sa aibă la baza câteva standarde de calitate si sa se asigure ca evaluarea foloseşte mai multe surse de informaţii  si ca evaluarea externa consolidează autoevaluarea.
• Revizuirea mandatelor organismelor de evaluare externa pentru a reduce suprapunerile si a asigura ca fiecare organizaţie îndeplineşte rolul pentru care deţine competente. ARACIP ar trebui desemnat principalul evaluator extern al unitatilor de învatamânt, având în vedere independenta si expertiza sa în domeniul evaluării şcolare externe si interne. Ţinând  cont  de strânsa relaţie pe care o are cu unităţile de învatamânt, ISJ poate deveni principala instituţie de sprijin la nivel judeţean pentru realizarea îmbunatatirilor şcolare. Nu în ultimul rând, Direcţia Monitorizare si Inspecţie şcolara a ministerului ar trebui sa îşi reorienteze mandatul, trecând de la inspecţia directa la supravegherea activităţii ISJ, monitorizarea prioritatilor si politicilor naţionale si sprijinirea implementării.

Utilizarea rezultatelor evaluării în sensul susţinerii mai eficiente a îmbunatatiri calităţii  şcolilor

Actualul sistem de evaluare a unitatilor de învatamânt din România este orientat spre responsabilizare. Atât Evaluările interne, cât si cele externe se concentrează, în principal, asupra procesului efectiv de evaluare, cu un impact limitat asupra îmbunatatiri calităţii şcolilor. Rolul de dezvoltare al evaluării şcolare, susţinut în mod normal de recomandări detaliate, monitorizare si sprijin în planificarea îmbunatatirilor, este în prezent foarte slab dezvoltat în România.

Recomandări

• Acordarea de suficient feedback si sprijin pentru monitorizarea unitatilor de învatamânt astfel încât acestea sa realizeze îmbunatatiri. Inspecţiile ARACIP ar trebui sa ofere feedback detaliat si recomandări ce pot fi implementate de către scoli. România ar trebui sa stabilească proceduri de monitorizare astfel încât ISJ-urile sa acorde şcolilor sprijin specific prompt pentru realizarea îmbunatatirilor pornind de la constatările evaluărilor externe efectuate de ARACIP.
• Luarea în calcul a unei abordări diferenţiate a evaluării şcolare externe pe viitor. Pe măsura ce se dezvolta capacitatea de autoevaluare, unităţile de învatamânt cu procese si o cultura de autoevaluare mai mature pot fi supuse unor evaluări externe „mai blânde”. Şcolile în dificultate pot fi sprijinite prin evaluări externe mai aprofundate, acordând atenţie si sprijin acolo unde este cea mai mare nevoie.
• Asigurarea unei raportări publice bazate pe măsurarea obiectiva a performantelor scolii. Utilizarea, într-o mai mare măsura a indicelui de eficienta al ARACIP în raportarea publica. Indicele de eficienta tine cont de factorii contextuali ce pot influenta performanta unei scoli si compara performantele şcolilor din punctul de vedere al rezultatelor elevilor cu cele ale altor unitati şcolare cu condiţii si resurse similare. Având în vedere ca încearcă sa reflecte contextul şcolar,  indicele  reprezintă un instrument  mai imparţial de măsurare a performantei scolii decât clasificarea unitatilor realizata de către minister pe baza rezultatelor brute obţinute de elevi la evaluări.

Consolidarea autoevaluării  şcolare

România a depus reale eforturi pentru a introduce autoevaluarea în toate unităţile de învatamânt. Totuşi, evaluarea interna a scolii nu este încă perceputa ca un proces util pentru îmbunatatiri activităţii si pare a fi realizat, în principal, în scopul raportării externe. Având în vedere natura competitiva a educaţiei în România, factori precum presiunea exercitata asupra şcolilor sa obtina   performante bune, tragerea la răspundere pentru rezultatele slabe si răspunderea limitata a comunitatii pentru educaţie pot descuraja şcolile sa îşi identifice punctele slabe. În plus, unităţile de învatamânt  nu deţin suficienta capacitate, sprijin si finanţare, având o autonomie redusa, prin urmare nu prea reuşesc sa aducă îmbunatatiri pornind de la auto evaluările realizate.

Recomandări

• Promovarea autoevaluării la nivelul şcolilor si integrarea acesteia în activităţile ce vizează îmbunatatiri calităţii. Directorii sunt figuri centrale când vine vorba de implicarea întregii scoli în procesul de autoevaluare si conectarea acestuia la îmbunatatirile şcolare. Prin urmare, ar trebui sa joace un rol fundamental în acest proces, în calitate de şefi ai Comisiei pentru Evaluare si Asigurare a Calităţii din şcoala lor. În acelaşi timp, autoevaluarea şcolara ar trebui integrata în ciclul de management al şcolilor pentru ca unităţile de învatamânt sa aplice noua definiţie a unei scoli bune în vederea stabilirii unui singur set de obiective pentru planul lor anual de management si sa folosească procesul de autoevaluare în scopul analizării progreselor înregistrate în raport cu aceste obiective.
• Dezvoltarea capacitaţii de autoevaluare a şcolilor. Organizarea de cursuri de formare în domeniul autoevaluării pentru cadrele şcolare si angajaţii  ISJ si sprijinirea interacţiunii între scoli pentru a încuraja dezvoltarea reciproca a capacitaţii.
• Asigurarea ca şcolile deţin resursele si autonomia necesare implementării îmbunatatirilor.  Acordarea unei finanţări adecvate si previzibile şcolilor pentru planificarea si implementarea îmbunatatirilor. Acordarea unor fonduri ţintite discreţionare ar putea încuraja de asemenea şcolile sa îşi elaboreze propriile strategii de îmbunatatiri a calităţii. Eventuala conferire progresiv a unei mai mari autoritati şcolilor în domeniul examinării elevilor si a recrutării personalului didactic, folosind totodată  evaluarea ca mijloc de creştere a capacitaţii şcolilor de a-si folosi autonomia la nivelul curriculumului, astfel încât sa poată inova si adapta practicile de predare si învăţare la nevoile si obiectivele lor.
• Asigurarea unei autoevaluări şcolare fondate pe activitatea si nevoile reale ale unitatilor de învatamânt. Acordarea unei flexibilitatea şcolilor în vederea  ajustării standardelor de autoevaluare sau a adăugării unor criterii proprii relevante la nivel local astfel încât sa poată adapta procesul de autoevaluare la propriile lor nevoi.

Dezvoltarea rolurilor de director si inspector şcolar

Directorii si inspectorii şcolari joaca un rol esenţial pentru  succesul  sistemului  de învatamânt al României. Pentru ca cei care deţin aceste funcţii sa contribuie eficient la îmbunatatiri calităţii şcolilor,  România  va  trebui  sa  reorienteze  aceste  roluri  spre îmbunatatiri actului didactic, a învatarii si a rezultatelor elevilor, îndepărtându-se de partea de administrare si control.

După actul didactic, leadership-ul şcolar este cel mai important factor influenţat de politici care afectează procesul de învăţare al elevilor. Pe lângă provocările precum salariile mici si lipsa oportunităţilor reale de dezvoltare profesionala, capacitatea directorilor de a coordona procesul de îmbunatatiri a calităţii şcolilor este limitat si de provocările legate de administrarea sistemului din România. Acestea includ numărul mare de scoli satelit, create în urma recentelor demersuri de restructurare şcolara ca răspuns la declinul demografic. Mulţi directori răspund de propria lor şcoala cu personalitate juridica si câteva scoli satelit, care nu au propriul director. Totodată, deşi Legea educaţiei din 2011 stipulează ca responsabilitatea pentru calitatea scolii revine directorului si consiliului şcolar, anularea parţiala a legii creează confuzie cu privire la modul în care răspund directorii în fata consiliului şcolar  si a ISJ.

Liderii districtuali reprezintă nişte intermediari importanţi între unităţile  şcolare si guvern, oferind sprijin ambelor parţi. În România, relaţia strânsa pe care ISJ-urile o au cu şcolile le oferă posibilitatea de a acorda sprijin prompt si ţintit. Orientarea ISJ-urilor spre un rol de susţinere va necesita schimbări majore în structura si poziţia deţinuta de acestea în cadrul administrativ al României, precum si la nivelul pregătirii practice a inspectorilor ISJ.

Recomandări

• Asigurarea unor proceduri de angajare a directorilor si inspectorilor ISJ imparţiale si transparente. Acest lucru este esenţial pentru stabilitatea, responsabilizarea si calitatea acestor funcţii. Organizarea unor concursuri anuale reglementate în baza unor criterii transparente si a unor testări standardizate reprezintă un pas important spre asigurarea unui proces de recrutare corect, gestionat într-un mod integru. Pe măsura  ce creste încrederea si capacitatea de implementare a acestui proces de selecţie, România ar trebui sa elaboreze progresiv proceduri de recrutare fondate pe performante, care pot evalua mai eficient aptitudinea candidaţilor pentru rolul respectiv.
• Încurajarea si oferirea posibilităţii directorilor de a conduce mai eficient procesul de îmbunatatiri  a calităţii şcolilor. Elaborarea unor standarde care stabilesc ce ar trebui sa ştie si sa poată face un director si utilizarea acestor standarde în scopul formulării unei proceduri unitare de evaluare a directorilor. Eliminarea demiterii arbitrare a directorilor, prin crearea unei proceduri etapizate de gestionare a performantelor slabe. Asigurarea ca directorii au ansa sa îşi dezvolte capacitatea de a acţiona ca lideri pedagogici si administrativi eficienţi, prin învăţare profesionala. Ar trebui revizuite salariile directorilor, care sunt mici potrivit standardelor naţionale si internaţionale. Ar trebui sa se aibă în vedere implicarea şcolilor în luarea deciziilor de angajare si crearea unor proceduri de planificare a succesiunii pentru a asigura ca postul este ocupat de cel mai bun candidat.
• Abordarea provocărilor sistemice reprezentate de şcolile satelit si a lipsei de claritate legata de răspunderea directorilor. Directorii responsabili de şcolile satelit nu sunt pregăti si sau sprijiniţi corespunzător sa realizeze îmbunatatiri în acest context. Aceasta problema ar trebui gestionata, de exemplu, prin numirea unor directori adjuncţi care sa preia din  sarcinile administrative ale liderilor şcolari,  reducerea  numărului  de scoli  de  care răspundă un director sau realizarea unor modificări mai ample la nivelul reţelei şcolare astfel încât toate unităţile de învatamânt sa beneficieze de şanse egale de a evolua. Soluţionarea problemei legate de neclaritatea administrării şcolare, stabilindu-se clar în fata cui răspunde directorul si asigurându-se suficienta capacitate la nivelul consiliilor şcolare pentru îndeplinirea cu succes a atribuţiilor, va contribui de asemenea la îmbunatatiri mediului şcolar.
• Reorientarea rolului inspectorului ISJ, de la control la acordarea de sprijin. Acest lucru ar urma sa fie facilitat de schimbarea structurii ISJ, inclusiv prin crearea unei unitati dedicate îmbunatatiri calităţii şcolilor în cadrul fiecărui ISJ. Inspectorii ISJ ar avea, de asemenea, nevoie sa îşi dezvolte capacitatea de a se concentra mai mult asupra procesului de îmbunatatiri şcolara, lucru realizabil prin formare dedicata, mentorat si networking.

Extras din Studiile OECD privind evaluarea si examinarea în domeniul educatiei – Romania 2017.