Articol de Aura Angheliu

Ultimii zece ani au fost marcați de o explozie în neuroștiință. Mijloace de analiză moderne și entuziasmul unor oameni de știință în a ajuta la evoluția omenirii au făcut sustenabilă științific ideea conform căreia primii ani din viața unui copil sunt decisivi în dezvoltarea lui emoțională, socială și intelectuală.

În primii 3 ani, creierul face un salt cu care nu se va mai întâlni niciodată în viață. La vârsta de 3 ani, creierul copilului atinge până la 90% din dimensiunea pe care o va avea ca adult. Este ca un burete care absoarbe și absoarbe tot. Depinde de adulții împlicați zilnic în viața copilului dacă informațiile pe care le cuprinde creierul îi vor crește calitatea sau numai cantitatea. Neuronii, celulele care sunt baza formării creierului, sunt încă de la naștere și de ordinul milioanelor, parte din bagajul genetic. Dar dezvoltarea creierului presupune conectarea lor în sinapse, formând adevărate rețele de comunicare.

Și s-a demonstrat că experiențele și mediul în care trăiește un copil influențează evoluția rețelară a creierului. Dezvoltarea creierului depinde de activitatea acestuia. Și, pentru că dezvoltarea creierului este plastică, fiecare experiență din fiecare zi a copilului îl stimulează, cu efecte pozitive, ori negative asupra conexiunilor neuronale. Fiecare experiență ajută la formarea unui circuit din creier. Când ne ținem copilul în brațe, când îl mângâiem, îi vorbim, îi zâmbim, îi cântăm, îi citim povești, ne jucăm cu el, râdem, îi oferim experiențe care îi impulsionează creierul și acesta dezvoltă noi și noi sinapse.

Ceea ce este cu adevărat spectaculos în noile descoperiri sunt Ferestrele de Oportunitate (Windows of Opportunity) în dezvoltarea creierului copiilor, pe care este ideal să le deschidem la momentul oportun. Eu am auzit prima dată despre asta la Oana Moraru. Specialiștii numesc ferestre de oportunitate acele perioade de timp în care copilul este cel mai receptiv în a dezvolta anumite abilități.

0 – 2 ani – Fereastra pentru dezvoltarea limbajului

Spre exemplu, pentru dezvoltarea vocabularului, deși pare nefiresc, fereastra de oportunitate este între 0 și 2 ani, când copilul nu vorbește. Dar creierul lui, atunci, creează rețelele vorbirii și, dacă i se vorbește corect, frazat, mult și explicit, el, când va începe să vorbească, o va face în aceiași termeni. Nu-i așa că ai auzit copii foarte mici, sau chiar copilul tău, folosind neologisme sau expresii puse corect în context? Nu le-a citit nimeni dex-ul, doar li s-a vorbit într-un anumit fel în mod repetat. Tot acum este și fereastra de oportunitate pentru învățarea unei limbi străine. Se pare că pronunția corectă a unor cuvinte străine, altele decât cele ale limbii materne, și accentul autentic se înregistrează optim în această perioadă.

0 – 4 ani – Fereastra de oportunitate pentru dezvoltarea inteligenței emoționale

Apoi, primii 4 ani sunt cruciali în dezvoltarea abilităților interpersonale și intrapersonale (inteligență emoțională și socială). Copii au nevoie de dragoste, râs sincer, joacă unu’ la unu’ cu părintele, răbdare, atenție, acceptare necondiționată și limite blânde. În această perioadă, se pun bazele atașamentului, independenței, stimei de sine, încrederii, capacității de cooperare, auto-controlului din viața de adult, se învață vocabularul emoțiilor. De aceea, specialiștii recomandă foarte multă grijă în a gestiona plânsul (ascultându-l!), crizele de furie ale copiilor, în a le îndeplini nevoile și a-i ajuta în interacțiunea cu ceilalți. Reacțiile părintelui în fața unei greșeli, căzături, nereușite, succes etc. sunt experiențe fotografiate de creierul în formare al copilului și introduse în rețea. Pentru insuflarea independenței, momentul cel mai propice este între 18 și 36 de luni. Copilul trebuie lăsat, ba chiar încurajat să exploreze singur.

Cititi continuarea in Jurnalul unei mame

Poate te mai intereseaza si

Serbarea de crăciun si povestile de după cortină…. Pe la geamurile claselor și grupelor se aud colinde și versuri lucrate cu multă trudă de cei mici. Costumele spendide sunt deja aproape gata, decoruri...
Cuvinte care dor Continuam dialogul nostru cu psiholog clinician Dr. Sandra O'Connor. Vorbim despre cuvinte si atitudini care dor. https://www.youtube.com...
Parinte de adolescent. Psihologia adolescentului Esti parinte de adolescent sau de copil aflat la pubertate? Te ingrijoreaza anumite schimbari in comportamentul lui? Simti ca ai nevoie de mai multe i...
Sharing is caring

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *