Îndrăznesc azi o opinie radicală. În timp, voi reveni probabil la sentimente mai bune.
Constat că impunerea prezenței fizice la cursuri aruncă o lumină îndoielnică sau chiar nefavorabilă școlii online și învățământului hibrid.
Ca să funcționeze o formă de studiu, e nevoie de credit și prestigiu, de care școala online nu mai beneficiază, cel puțin pentru ciclul primar, care merge (și se înghesuie) la școală indiferent de scenariu și fără deosebire între școli, clase, profesori. Toți o apă și-un pământ. Argumentul că scrisul de mână trebuie exersat în sala de clasă, cu aportul direct al „dascălului” este ridicol, mai ales în pandemie. Sau că educație și cultură sportivă nu se face online. Dacă nu a funcționat pentru unii, asta nu înseamnă că e o metodă nerecomandată sau nocivă, per ansamblu.
Părinții și copiii sunt, din păcate, influențabili: văd că o majoritate relativă a optat pentru prezență fizică, aud că ministrul vorbește digitalul de rău; asta înseamnă că trebuie să ne pliem, să nu cumva să facem opinie separată! Păcat că atât de mulți sunt dispuși acum să renunțe la tot ce au învățat în ultimul an.
E adevărat că, în rețea, studiul e mai intens, laborios, mai concentrat și mai aplicat, se poate lucra interdisciplinar și da, se poate cânta și învăța teorie muzicală – or nu toată lumea e dispusă la acest efort.
Depășirea obstacolelor în mediul digital, reacțiile abile, gândirea critică, raționamentele specifice presupun efort în plus la care foarte mulți vor renunța cu mare bucurie, dacă se consideră acum că învățământul fizic e singurul corect.
După un an, iată, sunt încă destui profesori care nu știu că un link e valabil pentru mai multe (nenumărate) sesiuni zoom și că invitația se poate personaliza sau că asincronul necesită platformă serioasă (ce trebuie cultivată, ca o grădină). Cât de trist.
Nu-mi place să critic, dar copiii se descurcă remarcabil prin comparație și sunt contrariați că-i ademenim în școli unde nu se pot juca în voie. (Ai mei visau la fotbal în curte.) De dragul aventurii & întâlnirii cu ceilalți sunt însă dispuși să ne ierte oricâtă ipocrizie.
Autor: Astrid Gavriliu învățătoare