Autor: Ioana Marinescu

Am ajuns deja la al treilea episod al plimbării noastre prin școlile din lume. Ne uităm astăzi la modelul nemțesc și aflăm cum e școala în Germania. Consultant mi-a fost Elena, mami de Ianis, coleg de generație cu Ana mea și proaspătă mămică de bebelușă adorabilă. Ela este stabilită în Germania de aproape șase ani și locuiește în Frankfurt. Ianis merge la școală în sistem Flexi Schule. A completat informațiile Paula, mami de băiețel de clasa a doua, care locuiește în Bayern și merge la școală în sistem clasic.

Școala în Gemania. Înscrierea. Sistemul flexibil

La grădiniță se fac înscrierile în luna februarie pentru începutul de an din septembrie. Eu l-am înscris pe Ianis la mai multe grădinițe din zonă, a primit loc la cea mai apropiată de casă (3 min. pe jos), iar la primărie se centralizează toate înscrierile și locurile repartizate. Nu contează dacă ești străin, pe formularul de înscriere treci dacă e Integrationskind și se face cu el extra germană, Ianis n-a fost.

Pentru înscrierea la școală, Ianis a fost preluat direct de la grădi. Am primit o scrisoare acasă în care eram invitați  să asistăm la o prezentare despre Flexi-Schule (școală flexibilă), unde se renunță la modelul standard al clasei 1, clasei a 2-a. Dupa acea prezentare pentru părinți, au venit și i-au luat de la grădi, i-au dus să le prezinte școala și profesorii. au mâncat acolo, le-au dat cadouri.

Avantajul acestui sistem flexibil este că totul se învață prin joacă, învățământul e axat pe nevoile și dezvoltarea personală a fiecărui individ. În aceeași clasă sunt și copii mai mari (clasa a 2-a) și copii mai mici (clasa I), fiecare copil mic are câte un Pate (naș) care are grijă de el. Ianis este acum Pate pentru un copilaș croat.

La 6 ani copilul este Kann-Kind (este apt să meargă la școală, dar nu este obligatoriu), la 7 ani este Muss-Kind (școala devine obligatorie). Dacă după primul an de Flex copilul este foarte bun, el poate sări direct în clasa a 3-a.

Dacă unii copii au nevoie de mai mult timp pentru a-și luă avânt, mai pot rămâne și al treilea an în Flex, fără să aibă impresia că sunt lăsați repetenți, căci au prieteni de anul trecut în clasă.

În Bayern, cel puțin copiii ce fac 6 ani până la 30 setembrie merg în clasa 1. Cei născuți până în decembrie au nevoie de o evaluare. Și dacă nu vrei să îl dai la școală la 6 ani trebuie să demonstrezi că nu e pregatit, ceea ce e destul de greu.

Cum se face învățarea. Accentul se pune pe ușurință

Se pune foarte mult accent pe psihicul copilului. Avantajul este că astfel cresc copii cu o încredere în sine viguroasă, stăpâni pe sine, nu timorat într-un sistem rigid. Dezavantajul este că încep cu învățarea sunetelor și abia apoi a literelor. La început ei scriu cum se aude, nu cum este corect gramatical. Ei motivează această tehnică prin ușurința pe care o are copilul la învățare. Noi,  părinții,  avem impresia că nu se face școală, că se joacă toată ziua, ne lipsește „disciplina” cunoscută de acasă. Cel puțin într-o primă fază

Structura învățământului

Într-o clasă sunt 24 de copii. Clasele primare 1-4 în sistemul flex se fac cu un învățător, apoi cu mai mulți profesori . Urmează gimnaziul real sau uman pentru copiii foarte buni sau școala secundară pentru copiii cu performanțe mai scăzute.  Gimnaziul se absolvă cu Abitur (bacalaureat) și cine dorește dă examen la Uni (teorie pt.masterat, doctorat) sau la Fachhochschule (studiu aplicat pentru o anumită meserie, de ex. construcția de mașini).

Există și opțiunea de a aplica după clasa a 9- a la diverse firme, unde copiii sunt școliți ca Azubi (practicant) în diverse domenii, primind calificări de la tutore. La sfârșitul practicii (2-3 ani) dacă ești bun rămâi la firma respectivă și avansezi în grad și salariu, dacă nu îți încerci norocul la altă firmă unde faci Ausbildung în alt domeniu.

Program, pauze, disciplină

Programul e de la 8 la 13:30 cu 2 pauze la 10:30 (25 min. de alergat prin curte) și la 12:30 (45 min. masa la cantină).

În prima pauză copiii își mănâncă pachețelul de acasă – nu au voie dulciuri, pentru sandwich se ia pâine integrală, se pun și fructe, iar în pauza mare se mănâncă la cantină (în 2 cicluri, la 12:00 și 12:30). Masa e pregătită pe loc de bucătăresele școlii, copilul își alege ce vrea din mai multe feluri de carne și legume, se face prin rotație un meniu cât mai variat, vinerea zi de pește, de exemplu.  Trebuie să comunici de la început ce meniu vrei – vegetarian, musulman, fără gluten/lactoză/alergeni etc.

Învățarea se se face pe module: mate, germană, engleză, științele naturii, anatomie, muzică, sport, religie.

În clasele primare se face o incursiune în toate materiile în mod generalist, potrivit vârstei lor. În clasele superioare se aprofundează materia învățată la început.

Școala în Germania funcționează…nemțește. Nu se acceptă întârzieri. Dacă copilul este bolnav, suni la secretariat în dimineață respectivă. A două zi suni iar dacă nu s-a însănătoșit. Nu trebuie scutire medicală, scrii doar motivul absenței în caietul copilului. Numai după o absență îndelungată, de peste o săptămână, trebuie să aduci de la medic adeverință că e apt de școală.

Siguranța în școală: sunt porți, părinții îi așteaptă afară pe copii, iar dacă te plimbi fără programare prin școală ești luat la întrebări.

În Bayern, copiii pot sta afară în pauze, porțile nu sunt închise. Începând cu clasa 1 copiii sunt încurajați să vină pe jos la școală.

Cititi continuarea aici http://pisicapesarma.ro/invatamantul-in-lume-episodul-3-scoala-in-germania/

 

Poate te mai intereseaza si

Învățământul în lume, episodul 4. Școala în Franța Autor: Ioana MarinescuPentru că semnalele de la voi sunt din ce în ce mai bune și Școala în lume începe să fie un articol tot mai așteptat și citi...
Învățământul în lume, episodul 20. Școala în Singapore Autor Ioana MarinescuAflăm astăzi cum e școala în Singapore de la Mariella Chen, stabilită în Singapore din 1995 și mama unui copil născut acolo î...
Învățământul în lume, episodul 21. Școala în Elveția Autor Ioana MarinescuDupă ce am călătorit tocmai în Asia, astăzi ne întoarcem în Europa, într-una din cele mai bogate și civilizate țări ale ei. A...
Sharing is caring

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *