Jucării din lemn – Știi care sunt beneficiile lor?

Jucăriile din lemn sunt, poate, printre cele mai vechi instrumente de distracție oferite celor mici. Sunt durabile, sigure pentru cei mici, își păstrează aspectul impecabil în timp şi pot fi utilizate generații la rând. Totuși, motivele pentru care cei mai mulți dintre părinți le aleg, nu se limitează doar la cele menționate. Așa că, ne-am propus să descoperim în rândurile următoare mai multe despre beneficiile jucăriilor din lemn.
Jucăriile din lemn fac față celor mai mari provocări
Trebuie să recunoaștem că jucăriile sunt supuse unor mari provocări, chiar și comportamentelor neadecvate. Fie că sunt trântite intenționat de copii sau accidental, ajung mereu să fie culese de pe podea. Jucăriile din lemn vin cu avantajul rezistenței. Pot fi aruncate/scăpate fără a se deteriora.
Pot fi oferite copiilor mici, aflați în perioada în care iubesc să trântească lucruri pe jos, fiind atrași de zgomotele produse, dar și celor mai puțin îndemânatici ce tind să scape fără voie tot ce au în mânuțe.
Corect alese jucăriile din lemn vor fi alternative ideale de petrecere a timpului liber și pentru adolescenți aflați în perioada delicată de autocunoaștere. În această etapă, viitorii adulți au nevoie de instrumente care să-i ajute să se tempereze. Numeroase tipuri de jucării din lemn reușesc să îndeplinească acestei necesități, ba chiar prin provocările pe care le pun îi ajută să câștige un plus de încredere.
Îmbunătățesc motricitatea în cazul copiilor mici, gândirea și creativitatea în cazul celor mai mari
Numeroase studii realizate de echipe de specialiști din întreaga lume, au scos la iveală că jucăriile din lemn, în special cele de tip puzzle și montessori, oferite încă din primele luni de viață ajută la îmbunătățirea activității motrice, mai exact a motricității grosiere.
În cazul copiilor preșcolari, includerea de mașinuțe din lemn, căluți, păpuși, animale domestice sau figurine cu animale sălbatice permite celor mici să dezvolte creativitate. Jocul de rol, foarte popular la aceste vârste, nu este doar o formă de petrecere a timpului liber. Reprezintă, de fapt, o modalitate eficientă de dezvoltare a imaginației. Copiii pot deveni prin joc, personaje principale în povești cu pompieri, fermieri, prințese, bucătărese sau mămici. Scenele puse în joc cu ajutorul acestor jucării din lemn sunt esențiale pentru câștigarea independenței celor mici.
Jucăriile din lemn sunt soluții geniale de petrecere a timpului liber și în cazul copiilor școlari și a adolescenților. Jocurile de societate, precum dame, domino, șah sunt câteva dintre alternativele ce vor ajuta la dezvoltarea abilităților cognitive. Școlarii și adolescenții prin joacă învață să socializeze, să se comporte, să respecte reguli, să învingă sau dimpotrivă să piardă. Jocurile de memorie, puzzle-urile din lemn sau cele de tip cuburi din lemn vor fi primite cu mult interes de elevi și viitori adulți.
Ajută la îmbunătățirea activității cognitive și a memoriei
Există numeroase studii care confirmă că jucăriile de lemn ajută la îmbunătățirea activității cognitive și a memoriei. Jucăriile din lemn, de potrivire a formelor, de construcție, de asamblare sunt doar câteva dintre exemplele clare că acestea sunt eficiente. În cazul copiilor mari jocul de șah, construirea unei piramide din lemn sau asamblarea unei machete vor fi soluțiile ce le vor îmbunătăți puterea de concentrare, memoria, dar și competitivitate.
Sesiunile lungi de șah, dame, table sau domino îi vor încuraja să se autodepășească. Prin joc vor reuși să mărească atenția pentru detalii, puterea de concentrare și răbdarea. Astfel de jocuri sunt provocatoare, punându-i pe jucători să creeze strategii, în vederea atingerii scopului.
Alegând jucării din lemn protejezi natura
Trebuie să recunoaștem, că alegând jucării din lemn pentru cei mici, fie ca vorbim de jucării educative din lemn, mașinuțe lemn sau jucării montessori, se arată respect pentru natură. Realizarea acestora este un proces nedăunător pentru natură. Jucăriile din lemn pot fi restaurate cu ușurință, căpătând aspect nou și după trei decenii de utilizare. Un alt avantaj care va crește interesul pentru ele ține de faptul că pot fi personalizate. Cei mici le pot desena sau le pot picta, transformând piese comune în jucării unice.
Dacă se menționează și faptul ca acestea pot fi ușor reciclate, nu mai încape îndoială, că jucăriile din lemn sunt soluțiile ideale din toate punctele de vedere.
Sunt foarte variate, oferind numeroase opțiuni de petrecere a timpului liber
Un alt aspect convingător, că jucăriile din lemn sunt investiții geniale, este legat de varietatea mare existentă în magazine online sau fizice. Producătorii au gândit jucării din lemn pentru bebeluși, copii mici, școlari, adolescenți și adulți. Practic, există variante pentru oricine: de la mașinuțe din lemn, la căluți, jucării educative din lemn, jucării montessori, jucării din lemn inteligente, carusele, căluți balansoare, leagăne pentru exterior, piramide din lemn sau cuburi cu activități.