Mita, Cadourile și Funcționarii Publici

Luarea și darea de mită sunt infracțiuni de corupție.

Luarea și darea de mită sunt infracțiuni de corupție. Adică fac parte dintre acele infracțiuni care limitează evoluția societății în care trăim noi azi și în care ne educăm copiii. Îi împiedică pe aceștia să aibă o școală, de exemplu, în care tot mai mulți oameni să respecte principii, etică și să îi învețe și pe ei la asta. Îi educă pe copiii noștri că normalitatea e lumea coruptă, în care trebuie să dai pentru a primi ceva ce ți se cuvine.

Luarea de mită este prima infracțiune în ordinea articolelor din Codul penal. Întâi legiuitorul român a știut că trebuie protejată de ispită autoritatea de stat.

Luarea de mită

Fapta funcţionarului public care, direct ori indirect, pentru sine sau pentru altul, pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică ori de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta.

Cu alte cuvinte, dacă, fără să pretinzi, se întâmplă să vină elevii cu bani, bijuterii sau parfumuri și le iei, e… luare de mită. E în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, adică activitatea sa la clasă, în lipsa acelei activități, un profesor nu ar primi șpagă de la elevi/părinți.

Cf. deciziei 8/2017 a ICCJ, cadrele didactice sunt funcționari publici în sensul legii penale. Asta înseamnă că li se aplică alin. 2, „constituie infracţiune numai când este comisă în legătură cu neîndeplinirea, întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale legale sau în legătură cu efectuarea unui act contrar acestor îndatoriri.”

Asta înseamnă că orice legătură, discuție, contradicție despre „Facem atâtea pe care alții nu le fac!” ori că „Stau cu ei, mă chinui cu copiii voștri!” etc. poate fi interpretată ca o condiționare a actului educațional.

Având în vedere că părinții consideră cadourile (mai nou, cardurile, banii cash etc.) o răsplată pentru ca educatorul să își facă treaba cât mai bine, este discutabil dacă trebuie să existe de fiecare dată o justificare explicită. Este mai grav atunci când unii copii, ai celor care nu au contribuit, sunt marginalizați sau când unii părinți trimit în scris numele contributorilor către cadrul didactic.

Acolo unde învățământul este apreciat, unde meseria de dascăl este realmente apreciată, mita nu își are locul, cadourile nu sunt acceptate, verticalitatea educatorilor educă părinți, elevi și câștigă respect.

• – pretinderea presupune solicitarea direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul de bani sau alte foloase necuvenite; – de reținut este faptul că nu este necesar ca solicitarea să fie satisfăcută. Concret:„Dragi părinți, nu avem cretă, imprimantă și cred că merită copiii voștri o clasa puțin mai frumoasă, așa”. Pretinderea pentru școală e tot mită.
• – primirea presupune remiterea directă sau indirectă, pentru sine sau pentru altul de bani sau alte foloase necuvenite din inițiativa mituitorului; – de reținut este faptul că în cazul în care anterior primirii, făptuitorul acceptase promisiunea de primire a unor astfel de bunuri, fapta de luare de mită se consumă la momentul acceptării. Concret:„Puneți acolo pe catedră…” Chiar dacă nu s-a pus, e mită.
• – acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase necuvenite presupune acceptarea expres sau tacit de educator referitor la oferta de mită care se poate realiza atât direct cât și indirect, pentru sine sau pentru altul. Concret: „Doamna, o sa va dăm și noi ceva mâine, după serbare, dar să vă luați dv. ceva din ei, că noi nu știm…”

Subiectul pasiv al infracțiunii de luare de mită este școala unde lucrează dascălul care o acceptă. Obiectul juridic al infracțiunii sunt relațiile sociale legate de îndeplinirea actului educațional, în acest caz. Pentru importanța acestor relații, luarea de mită are o pedeapsă mai mare decât cea de dare de mită cu circa 50% în plus la limitele de pedeapsă.

Darea de mită

„Promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase, în condiţiile arătate în art. 289, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.”

Vedem că darea de mită este o infracțiune cu o sancțiune puțin mai mică și, spre deosebire de luarea de mită, are și cauze de exonerare. Dacă ai fost constrâns, șantajat… ceea ce presupune că altcineva este santajist. Poate și în accepțiune penală. (Vreți să se supere doamna?)

Părinți, atenție cine dă mita, elevii răspund penal de la 14 ani. Și de la vârsta asta mulți se implică în activități legate de școală, dar pe lângă ea. Nu știți când vine o modă de a lupta cu corupția de jos…

Mita înseamnă bani, produse, bijuterii, orice folos necuvenit.  

În plus, la părinți, avem problematica asocierii. Că se stabilește la ședință ori în asociația de părinți sau CRP, că doamna cere sau nu, întotdeauna părinții care dau încalcă legea.

În plus, grupul de părinți dintr-o clasă care funcționeaza similar unui grup organizat cu casier, responsabili cu adusul etc. miroase a grup infracțional organizat. Mai ales dacă se organizeaza prin mijloace de comunicare unde pun statistici, date, despre cine a dat și cine nu.

Cei care au inițiativa forțării părinților care nu prea vor să dea pot fi suspectați și de altele, ca șantaj, amenințări, în funcție de modul în care se desfășoară lucrurile (inclusiv menționarea numelor copiilor pe o felicitare poate fi considerată formă de constrângere și măcar o instigare, pe undeva, dacă nu reiese un șantaj penal).

Cadourile simbolice nu sunt mită, daca ele nu au caracter constant (de Paste, de Craciun, de Mos Nicolae mai nou, de ziua doamnei, de 8 martie.) si obligatoriu.

În concluzie, haideți să ne educăm copiii frumos, să nu folosim dubla măsură și să fim recunoscători dascălilor noștri cu un buchet de flori sau un tablou făcut de elevul său. Așa îi învățăm generoși, nu spăgari. Să nu acceptăm să fim șantajați, să explicăm că ne e teamă de lege, de a da un exemplu prost copilului nostru (ca părinte) sau copiilor noștri (ca educator) și să printăm această pagină să o lipim pe ușa școlii.

Știați că: orice mămică ce se supără și face plângere poate aduce orice dovadă, orice înregistrare de discuții telefonice, chat, messenger, de pe grupuri de socializare pentru a dovedi faptele? În plus, beneficiază de alin. 3 din art. 290 Cod penal: „Mituitorul nu se pedepseşte dacă denunţă fapta mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat cu privire la aceasta.”

Autor: Avocat Liliana Grădinaru