Educatie cu blandete

Eu sunt profesor. Și mamă. Și în timpul “liber” mă ocup cu perfecționarea (master-ul).

Azi, la cursul de management, discutăm despre comportamente negative. Colegii mei, majoritatea profesori se plâng și caută soluții de excludere a unui copil de clasa a V-a din cauza comportamentului agresiv, ocazional. Ok... aștept, fără să intervin, cum toți parcă urmează același tipar: “ încurajarea părinților să sesizeze Direcțiunea în scris cu nemulțumirile lor”.

Între timp, se conturează profilul copilului: fără părinți aproape, în mediul rural, cu un bunic bolnav de cancer și o bunică neajutorată sau prea depașită de situație.

Pe bune? Nimeni nu își dă seama unde este problema? Copilul caută atenție și nu este educat să o ceară corespunzător. El crede că împingând, deranjând, instigând la bătaie sau agresiune verbală, va căpăta atenția de care nu are parte. Hai să privim în sufletul lui. Hai să îl încurajam și să îl îmbrățișăm. La început, te va respinge dar fii sigur, tu profesore, că e mai mult decât ce își dorește. Are nevoie de înțelegere, de iubire, de prietenie. Cultivă în sufletul lui frumosul și vei culege un comportament pozitiv.

Nu încuraja, profesore, ura față de el. Nu îl marginaliza, nu îl pedepsi, nu îl alunga și nu-l mai face să sufere! Nu faci decât să Strici! Repară-l! Prin iubire!

De fapt, dacă stau bine să mă gândesc, profesore, colegule, ești defect! Ești blocat să vezi dincolo de ochii de cal. El va fi exclus, el va fi transferat în alt loc, unde nici acolo nu îi este locul și o va lua de la capăt. Mai rău, mai agresiv, mai suferind. Iar tu vei rămâne în aceeași mizerie!

PS: Cine are ochi, sa vadă! Cine are suflet, sa simtă! Cine nu, sa meargă mai departe!
Am început sa scriu pentru ca ma simt datoare unui elev pentru lecția pe care mi-a dat-o. Și cred că de la el a început și schimbarea mea! El mi-a demonstrat cum agresivitatea și refuzul de cooperare sunt un strigăt de ajutor. El vrea iubire! El vrea acceptare. El își dorește să aibă prieteni și doamna să aibă încredere în el. El nu privește în ochi pe nimeni. El nu comunică. El e prezent fizic și atât.
Cam mulți de “nu”! Ei bine, asta a fost în trecut! El azi COOPEREAZĂ, el azi are un comportament pozitiv, el azi are încredere în el, ma privește în ochi atât pe mine, cât și pe prietenii lui. Da, el are prieteni și DA, el frecventează școala! Azi e alt copil, un copil care a înflorit și de care sunt mândră!
Și recunosc, am cerut ajutorul colegilor lui și al părinților. Și l-am primit!
Împreună am putut să schimbăm un viitor eșuat și respingător! Și pentru asta, vă mulțumesc, clasa a III-a!

Autor: Profesor, Mădălina Enache.

Credit foto:Designed by Senivpetro

Poate te mai intereseaza si

Dacă părinţii nu vor, noi n-avem ce să facem! “Dacă părinţii nu vor, noi n-avem ce să facem” a răspuns directorul şcolii la insistenţă părintelui din consiliul de administraţie, cum că trebuie făc...
Putem să-l atragem pe elev. Zâmbiți-le, fiți aproape de ei și vor iubi disciplin... Mesajul meu reprezintă un punct de vedere, atât al profesorilor, cât și al părinților, în urma crizei prin care trece sistemul educațional în ultimul ...
Din jurnalul unei învățătoare… “Moș Crăciun azi vine-n oraaaaaș”.... Asta aud în minte de vreo câteva zile și cu greu mă împart între pregătirea psihică și didactică pentru inspecți...
Sharing is caring

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *