În studii și cercetări realizate în ţări dezvoltate din Europa, în Statele Unite ale Americii, dar și în ţara noastră tot mai frecvent se subliniază faptul că între societate și școală există o ruptura greu de depășit: societatea este postmodernă, în timp ce școala a rămas încă în stadiul modernităţii.

Ca fenomen cultural general, postmodernismul privește cunoașterea ca produs al interacţiunii dintre ideile și experienţele noastre despre lume și viaţă. Cunoașterea nu mai este nici eternă, nici universală. Respingând formele rigide, favorizând reflexivitatea, spontaneitatea și descentralizarea, postmodernismul este preocupat de organizarea cunoașterii.

În societăţile moderne, cunoașterea este echivalentă cu știinţa și este importantă în sine. Oamenii caută căile optime pentru a dobândi “cunoaștere”, “știinţă” din cât mai multe domenii, considerând că astfel vor fi recunoscuţi drept persoane educate. Într-o societate postmodernă, cunoașterea trebuie să fie funcţională, utilă; înveţi nu doar pentru “a ști” și a stoca o serie de informaţii, pentru a demonstra cât de “educat ești”, ci înveţi pentru “a face”, pentru “a folosi” ceea ce știi, pentru “a aplica” ceea ce ai acumulat, în folosul tău și al celorlalţi. A ști ce să faci cu ceea ce ai învăţat este dezideratul major al educaţiei postmoderne.

Caracteristici ale pedagogiei tradiţionale versus postmoderne

Scoala nu mai răspunde nici nevoilor societăţii, decât în oarecare măsură

În contextul societăţii postmoderne, școala nu mai răspunde întotdeauna și în măsură mulţumitoare nevoilor copiilor – beneficiarii direcţi ai procesului de educaţie și membri ai acestei societăţi. Ea devine una dintre variatele căi prin care copiii și tinerii dobândesc cunoștinţele și deprinderile necesare vieţii. Adesea învăţarea școlară este insuficient legată de viaţa reală a elevilor, ceea ce conduce la scăderea motivaţiei lor pentru învăţarea în cadru formal. Mulţi profesori organizează în continuare procesul educativ în manieră tradiţională, reprezintă autoritatea legitimă în clasă, transmit cunoștinţe și evaluează apoi rezultatele elevilor pe baza unor standarde prestabilite.

Și viaţa școlii stă tot mai mult sub semnul vitezei, al birocraţiei, sub presiunea performanţelor înalte, astfel încât copiii și tinerii caută tot mai mult elemente ale realităţii externe școlii pe care le apreciază și le introduc în cotidianul lor, inclusiv în cel școlar. Se constituie astfel o cultură a elevilor, în care se identifică valori specifice și modele acţionale proprii lor sau chiar unor anume categorii de elevi. Voluntar sau nu, ei sunt expuși tot mai mult școlii vieţii, în care învăţarea se desfășoară în mod natural, contextualizat și ca reacţie firească la realităţile (dure, uneori!) cu care copiii și tinerii se confruntă.

Profesiile clasice au tendinţa să piardă teren în favoarea unor profesii noi

Scoala nu mai răspunde nici nevoilor societăţii, decât în oarecare măsură. An de an, piaţa muncii, dinamică și surprinzătoare, nu poate asimila numărul mare de absolvenţi de studii medii și superioare. Asistăm în ţara noastră (ca și în alte ţări din spaţiul european) la un procent ridicat al șomajului în rândul tinerilor. Motivaţia acestora pentru învăţare este zdruncinată astfel, căci, după eforturi considerabile de a-și finaliza studiile, adesea ei nu găsesc un loc de muncă în domeniul pentru care s-au pregătit sau măcar într-un domeniu conex. Profesiile clasice au tendinţa să piardă teren în favoarea unor profesii noi, care se remarcă prin inter- și multidisciplinaritate. Competenţele transferabile, deschiderea pentru formarea continuă, pentru învăţarea pe tot parcursul vieţii dobândesc noi valenţe și pot face diferenţa între cei cu și cei fără șanse profesionale.

Viteza și dinamismul lumii actuale duc adesea la discontinuitate

La aceste realităţi se adaugă promovarea prin mass-media a unor false modele de succes (de tipul efort minim – succes maxim, forme fără fond etc.), criza valorilor la nivelul societăţii, o explozie informaţională și a lumii virtuale fără precedent – toate contribuind mai degrabă la destabilizarea individului, decât la consolidarea sa. Fără repere clare, acesta risca să-și disipeze energia, să zăbovească la nesfârșit în zona divertismentului (la copii prezent adesea sub forma orelor petrecute pentru a se juca pe calculator sau a se uita la televizor, pentru a intra pe reţelele de socializare etc.), să se piardă în hăţișul de informaţii și relaţii (virtuale), pe care nu mereu le știe discerne și valoriza. Viteza și dinamismul lumii actuale duc adesea la discontinuitate, la rupturi, la rătăciri repetate, lăsând individul să atingă doar nivelul de suprafaţă, nu și pe cel de profunzime, pentru care nu zăbovește îndeajuns și nu face suficient efort.

Indicatorul general al învăţării este schimbarea

Astfel învăţarea se redimensionează și repoziţionează. Invatararea a fost definită ca „modificare a comportamentului unui individ, care are loc prin experienţe repetate, în interacţiunea cu mediul”. Ea s-a diversificat direct proporţional cu diversificarea mediilor de învăţare în care se dezvoltă copilul. Învăţarea prin descoperire, învăţarea prin colaborare, învăţarea prin cercetare reflectă accentele diferite puse în acest proces. Indicatorul general al învăţării este schimbarea. Schimbarea poate însemna învăţare sau neînvăţare, adaptare sau neadaptare. Experienţele pe care se sprijină învăţarea sunt legate de percepţiile și informaţiile venite din mediu și de prelucrarea lor de către individ.

Invăţarea socială și învăţarea în situaţii autentice este preferată

Invăţarea socială și învăţarea în situaţii autentice este preferată; educaţia informală și cea nonformală „câștigă teren” în faţa celei formale, care rămâne, în multe aspecte, tributară viziunii tradiţionaliste. Totuși și aceasta – prezentă preponderent în școală – încearcă să ţină pasul cu tendinţele actuale de dezvoltare ale societăţii, prin elemente precum: democratizarea vieţii școlare, descentralizarea, responsabilizarea pentru activitatea desfășurată, promovarea metodelor activ-participative în predare – învăţare, introducerea noilor tehnologii în diferite domenii și activităţi din școală etc.

Specialiștii din domeniu acordă tot mai multă atenţie mediului școlar, astfel încât el să fie mai bine adaptat nevoilor copiilor și să reflecte în mai mare măsură viziunea actuală asupra educaţiei.

O mai bună cunoaștere a elevilor, cu tot ce le este specific, poate ameliora procesul de educaţie și învăţarea.

 

 

Extras din studiul „Cultura elevilor si învăţarea” – Institutul de Stiinţe ale Educaţiei – 2014

Poate te mai intereseaza si

Măsuri eficiente de apreciere a muncii elevilor pentru a-i motiva De ce Lăudăm? Cercetările arată că accentuarea activităţii elevilor ( de exmplu: lauda şi alte recompense ) este cea mai puternică unealtă pe care o ...
Funcţionarul cu catalogul sub braţ De-a lungul timpului au fost nenumărate discuţii. Părinții au zis una, profesorii alta.Citesc pe grupuri de părinţi, citesc și pe grupuri de profe...
Oricât de mult am insista noi, copilul nu-i doar oglinda părinţilor Autor: Prof. Adrian CostacheA început un nou an şcolar şi, dincolo de toate nazbâtiile domnului ministru, vreau să atrag atenţia în aceste însemnă...
Sharing is caring

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *