Învățătoarea copilului a intrat în concediu de maternitate. După ea s-au perindat într-un an două învățătoare suplinitoare care i-au bulversat pe copii. Părinții au încercat să convingă învățătoarea inițială să revină după un an înapoi la catedra. I-au cerut să aleagă între pasiunea ei de cadru didactic și dăruirea de părinte. Au avut un atu în mâneca și cadrul didactic a ales pasiunea predării. Atuul nu a fost unul tocmai ortodox.
Povestea aceasta a deschis între prieteni o amplă discuție legată de pasiunea cadrului didactic, de faptul că ar trebui să-și asume proasta salarizare pentru că a știut din primul moment când și-a decis meseria la ce se înhamă. Pasiune există cred în fiecare cadru didactic, lucru care se reflectă în entuziasmul de început al tinerilor proaspăt intrați în învățământ. Ce se întâmplă după aceea …
Profesorilor li se cere pasiune, creativitate, li se cere să experimenteze și să ridice punți peste faliile create de curriculum și aglomerarea claselor. Profesorilor li se cere să modeleze viitorul acestei țări, dar să uite de comportamentul normal al oricăruia dintre noi. Profesorilor li se cere să fie oarecum niște sfinți, să-și inhibe raționamentul economic normal, să se sacrifice pentru ceilalți.
178.443 de sfinți
Nu este de mirare că numărul sfinților este în scădere și că nici sfinții nu mai sunt ca și altă dată.
Drumul pe care ne aflăm cu sistemul nostru educațional ne impune, dacă vrem o îmbunătățire a lui, să convingem cât mai multe persoane să fie sfinți adevărați: oameni care predau cu pasiune, care reușesc să cunoască toți cei 27 de copii din clasă, care merg acasă și navighează pentru a afla noi și noi metode de predare și evaluare, care inovează și caută modalități de a pune în practică, lăsându-și familia deoparte pentru că toate acestea sunt consumatoare de timp, fără să țină cont de lipsurile propriilor copii.
Învățătoarea din povestea noastră nu a fost categoric un sfânt, dar nici de aruncat cu pietre. A fost un om obișnuit care a gândit normal, ca orice angajat. În termeni economici este vorba de constrângerea bugetului între timp liber și venit. Cu toții gândim la fel. Atunci când muncești ai de ales între timp liber și consum, ai de ales între a munci mai puțin și a consuma implicit mai puțin pentru a avea mai mult timp liber sau a munci mai mult, ca să consumi mai mult, dar cu mai puțin timp liber. Învățătoarea noastră a reacționat absolut normal, a ales, cu pasiune și calcul, varianta de a munci mai mult pentru a consuma mai mult. Vorbeam de aruncat cu pietre pentru că acest lucru nu a fost tocmai ortodox, dar a rezolvat o problemă importantă cu acordul tuturor și fără nicio discriminare.
Pasiunea este în noi toți
Ca hobby, pasiunea merge dezvoltată și în absența rațiunilor economice ca profesie exercitată zi de zi, nu?
Lor, sfinților noștri profesori, li se cere să muncească mai mult (inovarea, experimentarea, atenția detaliată la copii presupune muncă și timp), la mai puțin timp liber și același consum. Li se cere să se sacrifice fie în direcția consumului, fie în direcția timpului liber. Oricât am dori și oricâte exemple de bune practici am disemina, drumul sfinților nu este normalitate.
Exemplele de bune practici pe care eu am să le dau din experiența mea de părinte, nu din cea trecută de elev, sunt legate direct de situația financiară. Exemplele mele sunt puține și, întâmplător sau nu, învățătorii și profesorii pe care îi admir pentru ceea ce fac la clasa au o situație financiară bună și chiar foarte bună asigurată de partenerul de viață sau părinți. Ei sunt liberi, nu mai au acea constrângere bugetară. Și atunci înfloresc. Poate că ar trebui căutat mai în profunzime ce determină aceste bune practici nu doar cum arată ele.
Și dacă lăsăm deoparte acest ”material” care nu face cinste unui sfânt, să ne îndreptăm asupra pasiunii profesorilor. Bucuria profesorului este aceea de a vedea în ochii copiilor interesul, de a fi ascultat și de vedea sămânța pusă cum rodește. Este fericit că a făcut o treabă bună, se simte împlinit. Ei, să semeni în 25-28 de soluri diferite, udate diferit și să aștepți să înflorească este greu. Trebuie să știi ce sol ai și cum trebuie să-l tratezi, dar atunci când ai prea multe soluri, 100, 125 (aferente a patru sau cinci clase, numărul de clase la care predă un profesor), este foarte greu. Ca să nu creeze discriminări, profesorul seamănă în vânt și lasă soarta să spună ce va rodi. Astfel că îi lipsește în cea mai mare parte bucuria, dar în calitate de sfânt are adesea ocazia să întoarcă celălalt obraz, pentru că părinții de cele mai multe ori arată acuzator înspre ei.
Să revenim cu picioarele pe pământ. Majoritatea sunt oameni obișnuiți care fie aleg timpul liber la bugetul dat, mărginindu-se la strictul necesar în predare și evaluare, fie muncesc mai mult pentru mai mulți bani. Cum mai mulți bani nu este posibil în sistemul de stat oricât de mult ai munci, ei aleg calea particularului. Și aici vorbim de meditații. Educația în sistemul de stat nu se îmbunătățește în nici una dintre cele două opțiuni.
Legile economice sunt adesea asimilate legilor naturii în ceea ce privește inexorabilitatea lor. Și cu greu poți să prinzi, prin legi subiective ale unei societăți aflate la un anumit timp, o lege naturală.
Indiferent de cum vor fi formulate legile de către întâmplătorul Parlament, legea naturală își va găsi o cale să se manifeste, din păcate cu efecte perverse
Efectul pervers de azi este abuzul elevilor în multiplele lui forme. Meditațiile sunt necesare datorită predării slabe (lipsă de pasiune, lipsă de inovare, numărul prea mare de copii la clasă ceea ce face imposibilă o individualizare, numărul tot mai redus și calitatea tot mai slabă a cadrelor didactice). Dreptul care îi este încălcat copilului este dreptul la joacă, pentru cei care au resurse materiale pentru meditații, și dreptul la educație, pentru ceilalți.
Cunosc copii din familii foarte bune care merg la cele mai bune școli și care sunt puternic abuzați. Uneori îmi doresc să sun la protecția copilului. Ei merg la două tipuri de meditații pentru aceeași materie: o meditație la profesorul de clasă pentru a asigura o notă bună, necesară mediei generale importante la admitere și o meditație la un alt profesor pentru ca să înțeleagă și să știe. Revoltător! Uneori cred că acești copii de la vârful societății sunt la fel de abuzați ca și ceilalți copii pentru care ”Salvati copiii” bine că există. ”Salvati elevii” ar fi binevenită și poate că trebuie serios luată în considerare dacă nu reușim să creștem sfinți sau dacă sistemul natural de recompensare nu-și găsește drum în Parlament.
Dreptul la educație pentru copiii din familiile care nu își permit și nu pot să intervină pentru o mai bună educație a copilului este încălcat. Numărul mare de copii în clasă, curriculum greoi fac imposibilă atenția pentru fiecare elev, iar copiii care nu pot ține pasul, nu pentru că nu sunt suficient de inteligenți, ci pentru că au fiecare filtrul lor de percepere, doar bifează prezența la școală. Unul dintre copiii mei, și va spun cu mână pe inimă că este un copil deștept, urma să primească un test la chimie. L-am întrebat dacă știe ceva și mi-a spus că habar nu are de nimic. Nimic într-un an de zile nu s-a prins de el. Merge la o școală bună, cu un colectiv bun. L-am ținut o zi acasă după ce în prealabil am alocat o zi pentru actualizarea mea în ale chimiei și am revăzut împreună toată materia de un an, ajutați de animații de pe youtube minunate. A pus întrebări, m-a oprit acolo unde nu a înțeles și după o zi știa ce înseamnă chimia ce-i era alocată prin scoală. Știe chimie, nu pentru nota zece, ci pentru viață. Dar problema a fost rezolvată apelând la particular, nu a fost rezolvată de școală. Ce a lipsit la clasă? Pasiunea profesorului? Poate, dar în lumina modului de prezentare a acestei povești poate a lipsit un sfânt! Numărul prea mare de copii în clasă? Sigur. Lipsa youtube-ului? Poate! Oricare ar fi răspunsul la această întrebare copiii din familiile care nu-și permit atâta atenție nu primesc educație.
În fapt, educația s-a mutat la particular, unde funcționează legea naturală
Rezultatele școlilor din vârful clasamentelor ar trebui corelat cu incidența meditațiilor în acele școli
Dacă s-ar putea face o cercetare ce înseamnă școală românească de stat fără particular?
Dacă s-ar putea face o cercetare privind discriminarea educațională a copiilor fără posibilități materiale?
Dacă s-ar putea face un calcul cu cât contribuie România la sistemul privat real de educație?
Există resurse pentru educație în România și sunt folosite în paralel sistemului legal. Trebuie aduse la lumina iar parteneriatul public-privat ce zbârnâie după cortina legii , trebuie lăsat să muncească legal pentru cei discriminați și abuzați indiferent de forma de discriminare și abuz. Există resurse pentru sistemul educațional care încă nu sunt folosite în niciun fel. Soluții sunt și nu trebuie decât să ne uităm la cele aproape jumătate din țările lumii care folosesc într-o formă sau alta parteneriatul public-privat în educație și să-l adaptăm nevoilor noastre.
Toate aceste resurse ar putea aduce bucuria profesorilor buni, neimpliti acum în postura lor de sfinți și ar înlătura impostura. Toate aceste resurse ar scoate din sferă economică oameni care și-au aflat mai târziu pasiunea pentru profesorat și ar aduce tineri valoroși în educație. Toate aceste resurse ar scoate din titlul meu cuvântul sfinți și cuvântul abuz și am vorbi doar despre pasiunea cadrului didactic.
Autor Diana Popescu