Valentina are doi copii : Mihai (11 ani) şi Sofia (9 ani). În iunie 2018, a emigrat în Marea Britanie. N-a fost, nu este şi nu va fi uşor, dar Valentina este convinsă că a luat cea mai bună decizie a vieții sale.
Când a plecat acolo, Valentina avea în bagaj două mituri despre educaţia de acolo, care circulă pe la noi. Primul era că, în Occident, şcoala e superficială, iar copiii nu au nici măcar cultură generală atunci când o termină. Al doilea era că, în Anglia, copiii români sunt înscrişi în clase mai mari decât copiii englezi de aceeaşi vârstă, deoarece ei au un nivel superior de cunoştinţe. Niciunul dintre ele nu s-a dovedit adevărat. Iar marea surpriză a Valentinei – una foarte plăcută – a fost să descopere că, acolo, şcoala nu se fofilează când vine vorba de educaţie, ci îşi ia rolul în serios, face echipă cu părinţii şi nu se bazează pe cei şapte ani de acasă, ca aici. Nici nu ar avea cum, pentru că, în Anglia, copiii încep şcoala la 4 ani. Valentina s-a hotărât să ne povestească din impresiile ei de acolo, să împartă cu noi gândurile şi trăirile ei în legătură cu şcoala copiilor. Şi îi mulţumim pentru asta.
Azi continuă să ne povestească despre şcolile copiilor ei (restul povestilor le gasiti aici).
Cum e cu „separația puterilor” în educație, în Anglia
Dacă în România şcoala deține supremația la mate, română, istorie, geografie, biologie, chimie, fizică etc., iar părinții sunt stăpâni pe „bună ziua”, „te rog”, „mulțumesc”, „scuze” ş.a.m.d., în Anglia, „separația puterilor” nu există. Dar, există colaborarea celor două „puteri” până la contopire.
Niciun profesor nu spune „Uite ce e, dragă părinte, eu predau chimie, nu îl învăț să dea bună ziua”, cum niciun părinte responsabil nu va spune „Doamnă, eu vreau să am o relație bună cu copilul meu, nu să-l bat de 10 ori pe seară la cap că nu şi-a făcut temele sau să îl ajut când nu a priceput nimic din lecție, când eu nu trebuie decât să-l onorez cu cei 7 ani de acasa, că doar nu sunt profesor, să-i predau şi chimie”. Să ai pretenție de bună colaborare cu aşa o atitudine ar fi o ipocrizie, nu?
După prima oră de matematică, Mihai a venit acasă cu o anumită îngrijorare. Pentru că am primit orarul împreună cu numele profesorilor, am căutat adresa de e-mail a profesoarei pe site-ul şcolii şi i-am trimis un e-mail povestindu-i despre îngrijorarea lui Mihai. E-mailul a plecat vineri la ora 18:55. La ora 19:01, nu vinerea viitoare, ci după 6 minute, profesoara mi-a răspuns punând-o în cc şi pe dirigintă.
Nicio şcoală, în Anglia, nu se ocupă exclusiv de parcursul academic al copiilor. Să strige aşa ceva în gura mare? În afară de faptul ca e o mare ruşine, este, în primul rând, o încălcare a legii şi a drepturilor elevilor.
Dacă vrei colaborare în educația copiilor trebuie să începi prin a accepta că nu există treaba mea şi treaba ta. Există treaba noastră, şcoală şi părinte
Când ne-am întâlnit în această vară cu directorul şcolii şi alți responsabili, ni s-a spus că şcoala îşi doreşte ca elevii ei să devină cea mai bună variantă a lor în toate aspectele dezvoltării lor, iar pentru asta, la fundația pe care se clădeşte viața lor de şcolari, contribuie trei aspecte cheie: curricula, formarea caracterului si aderarea la o cultură organizațională. Fiecare aspect a fost detaliat, ne-au spus că nu sunt perfecți, dar aceasta este propunerea lor de parteneriat şi ne-au spus cum putem să îi ajutăm pe ei să ne ajute astfel încât împreună să ajutăm copiii.
Fiecare şcoală are un angajat care asigură ceea ce ei numesc „pastoral support” la care şi elevii, dar şi părinții pot apela şi de la care pot obține sfaturi şi care, dacă e nevoie, este cel care vine cu soluții pentru integrarea elevilor cu probleme de comportament.
Aproape în fiecare dimineață se organizează o întâlnire la care participă toată şcoala. Azi, Sofia şi colegii ei au aflat cum modul în care tu te vezi pe tine sau cum vezi echipa cu care lucrezi îți influențează comportamentul care determină mai apoi rezultatele, despre cât de greşit poate fi să faci presupuneri în loc să pui intrebări şi să afli adevărul. Au cântat, directoarea le-a povestit despre propria experiență din copilărie, au vizionat două filmulețe legate de subiectul prezentat.
Dacă vrei colaborare în educația copiilor trebuie să începi prin a accepta că nu există treaba mea şi treaba ta. Există treaba noastră, şcoală şi părinte.