În fața mea stau în cerc așezați 15 copii. Băieți și fete. Plâng cam toți. În spatele lor sunt câțiva părinţi, vizibil afectați și ei. În fața lor, le vorbește diriga. Plânge și ea.
O parte din băieți, în pline transformări adolescentine, se ridică și se ascund după nişte draperii ca să poată plânge fără a fi observați.
În mâna tremurândă de emotie a unei fetite zăresc scrise, de diriga, câteva rânduri: „Marinela, Iarta, zâmbeşte, dăruieşte, iubeşte!
Aceşti copii sunt elevi care termină clasa a VIII- a într-o comună defavorizată şi departe de marele oraş. Sunt copii cu greutăţi şi fără mari aspiraţii. Sunt copii frumoşi şi buni ca toţi ceilalţi copii, dar fără şanse egale. Sunt copii pentru care, odată cu finalul clasei a VIII- a, începe o viaţă şi mai grea.
Ei plâng după Cătălina. Cătălina e diriga
Diriga e profă de română, care s-a străduit să le dea un sfat, să îi ajute cu o vorbă bună, să îi inspire, dar şi să le transmită nişte cunoştinţe la o materie foarte grea de examen. Cătălina face în fiecare zi naveta cam o ora jumăte dus, la fel şi la întors. Şi o face din suflet. Pe Cătălina nu o auzi să se plângă de copii. Se plânge de alte lucruri: că trebuie să îşi ia imprimantă din banii ei, că nu e suficient tonner, că materia nu e suficient de interesantă pentru aceşti copii, că face o naveta grea. Dar nu se plânge de copii.
Ea ştie că aceşti copii trăiesc într-o realitate diferită de a noastră, fără oportunităţi, fără şanse. Mulţi copii sunt deprimaţi, iar unii chiar au ajuns să se sinucidă din cauza condiţiilor grele în care trăiesc, din cauza mediului descurajator în care s-au născut şi vieţuiesc. Alţii ajung să se căsătorească foarte devreme, fetele devin mame timpuriu şi abandonează şoala. Ea nu aruncă vina pe copii: ca ei nu sunt atenţi, că ei fac şi ei dreg, că e numai vina lor şi a părinţilor. Ea îi înţelege, empatizează, îi ajută, îşi doreşte să fie mult mai mult decât un transmitator de cunoştinţe. Şi reuşeşte.
Azi, în ultima lor zi împreună, ei plâng.
Ce poate fi un descriptor de performanţă mai bun al unui educator, decât lacrimile sincere ale unui copil în ziua despărţirii?
Autor: Andreea Ionescu