parintiicerschimbare@gmail.com
Profesorul nu poate rămâne ancorat în strategiile didactice ale vremurilor trecute – Interviu cu Cristina Tunegaru

Profesorul nu poate rămâne ancorat în strategiile didactice ale vremurilor trecute – Interviu cu Cristina Tunegaru

Pe Cristina Tunegaru am cunoscut-o acum câţiva ani, la o şcoală de vară pentru copii din medii defavorizate, undeva în sudul României. O ştiam după nume – făcuse valuri în media cu luările ei de poziţie revoluţionare referitoare la şcoala românească – şi am fost surprinsă să descopăr o persoană subţirică şi modestă, al cărei temperament hotărât era trădat doar de sclipirea vie a ochilor ageri.

Am fost curioasă să aflu ce s-a schimbat în viaţa şi în gândurile Cristinei la aproape doi ani de când ne-a dat un interviu pentru pagina noastră. Am aflat că este în continuare profesoară de limba română la o şcoală gimnazială din apropierea Bucureştiului, îşi continuă doctoratul la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației a Universității București şi a adunat până acum opt ani de experienţă la catedră.-

Ai devenit celebră în spaţiul public cu luări de poziţie curajoase împotriva programei şcolare, inspectorilor şcolari, primăriei şi, în general, împotriva unui întreg sistem plin de nereguli, depăşit şi corupt. Îmi închipui că a urmat un val de ură de la internauţi şi nu numai, cu insulte şi denigrări. Cum ai reuşit să faci faţă?

Au fost și mesaje neplăcute și altele încurajatoare. M-am distanțat de atacurile nejustificate. Și am revenit mereu în aceeași luptă, pentru că sunt în miezul ei, văd nedreptatea, văd copii care suferă, copii care pierd cele mai importante trenuri în viața lor, copii care se risipesc, cărora li se fură șansa la o viață mai bună, prin nepăsare, incompetență, blazare, văd copii tratați fără lipsă de respect, copii discriminați chiar de adulții care ar trebui să-i protejeze. Toate astea sunt motive să lupți până la capătul lumii.

Simt că e menirea noastră, a educatorilor: să facem tot ce ne stă în putință să schimbăm lumea, să fim vocea celor care devin invizibili. Cu oroare spun că, de multe ori, în școala românească, copiii rămân invizibili.  

Ce s-a întâmplat cu acel manual de limba română pe care l-ai scris şi distribuit gratuit, în contextul în care începerea anului şcolar trecut i-a prins nepregătiţi pe cei de la minister, iar copiii s-au trezit că nu au manuale?

Nu am date centralizate despre manualul creat de mine pentru clasa a V-a. Știu că a fost descărcat de un număr mare de părinți și profesori. Încerc să îl editez, dar e o muncă în desfășurare, pentru că testez din conținuturi și activități la clasele mele. Îl folosesc mereu cu elevii mei, dar întotdeauna adaptând materialul. Unele clase sunt mai interesate de anumite materiale și ar putea să ceară două ore despre Apolodor, să ascultăm mai multe cântece ale Adei Milea. Alți copii au propus discuții comparative între diverse texte sau mai multe ore de redactare de text.

Din aceste motive, nu cred în ideea unui manual văzut ca o carte de legământ, profesorul este el însuși un manual, reglat și modificat permanent de relația sa cu elevii pe care este dator să îi cunoască și să îi asculte. Decât să investim în legi ale manualelor, unice sau nu,  am face mai bine să începem să investim cu adevărat în formarea profesorilor. Iar primul pas ar fi să-i tratăm cu respect pe studenții care își doresc să devină profesori, să le oferim oportunitatea de a învăța, pentru că ceea ce se întâmplă acum în unele universități e dezastruos. În continuare, ca și acum 10 ani, când am fost eu studentă, un tânăr abia dacă reușește să petreacă o oră, două, cu copiii și se trezește cu responsabilitatea uriașă de a fi profesor, fără să știe ce și cum să facă la clasă.

Pagina ta de FB este şi ea un manual deschis şi uşor inteligibil despre cum să fii un bun profesor. Este plină de postări frumoase, cu reflecţii, exemple şi modele personale de acţiune, în diverse situaţii întâlnite în practica de zi cu zi. De unde ai învăţat atât de multă psiho-pedagogie? Sau crezi că ar fi suficient doar să ai bun simţ şi bunăvoinţă ca să fii un profesor bun?

Mereu m-am întrebat ce înseamnă să fii un profesor bun. Nu știu despre mine dacă sunt unul, dar mă străduiesc să dau tot ce pot copiilor mei, să folosesc cât mai eficient cele 50 de minute dintr-o oră. Am resimțit întotdeauna o neliniște profesională, ai atât de puțin timp și tu trebuie să livrezi, să reprezinți atât de mult pentru atât de mulți copii.

Profesorul nu poate rămâne ancorat în strategiile didactice ale vremurilor trecute. Copiii sunt întotdeauna înaintea noastră, avem datoria să fim cât mai aproape de ei și să-i pregătim pentru viitor. Astăzi, este esențial ca profesorul să fie foarte atent la copiii pe care îi are în față, să fie extrem de sensibil și empatic, să îi citească cu ochii unui adult cu multă experiență de viață și să ia decizii cumpănite. A apus vremea profesorului văzut ca sursă de informații, el a căzut de pe soclu, e alături de copii în drumul lor spre dobândirea de abilități, skill-uri de viață. Din aceste motive, nu e suficientă bunăvoința pentru a fi un profesor implicat. Să te adaptezi mereu, să ai putința de a vorbi pentru cei pe care îi ai în față, să te mulezi tu, profesorul, pe spiritul elevilor tăi, să îi asculți și să pornești corect, oferind încredere pe un drum al formării în care rolul tău e mai degrabă al ghidului, al celui care ajută copilul să se descopere. Nu vrem să transformăm copiii, ci să le revelăm lumea interioară.

În educație, factorul uman este esențial, nu doar prin capacitatea profesorului de a fi spontan, de a se adapta și de a găsi soluții creative pentru elevii săi, ci și pentru legătura emoțională pe care o stabilește cu copiii. Cred că orice profesor dedicat face investiții personale în elevii săi. Îi cuprindem pe elevi în mintea și în sufletul nostru.

Crezi că îţi citesc postările şi articolele mulţi colegi, oameni ai şcolii, care gândesc ca tine, dar nu au acelaşi curaj de a spune lucrurilor pe nume?

Știu că sunt mulți oameni extrem de dedicați în educația românească, oameni care sunt educatori cu tot sufletul și timpul lor, oameni pentru care copiii nu sunt prezenți doar la școală, ci fac parte din viața lor. Dar e extrem de dificil să fii direct, să găsești curajul să spui deschis, în lumea largă, neregulile din jur, abuzurile, pentru că riști să devii un inamic în ochii propriilor colegi. Deși nu-mi place să vorbesc despre dificultățile pe care le întâmpin – pentru că mi le-am asumat de fiecare dată – nu e ușor să te pui contra curentului și să rămâi acolo. Mai ales când apar șușoteli în jurul tău și directorului i se bate obrazul dinspre inspectorat, pentru că „e acolo la dumneavoastră o doamnă care spune tot felul de lucruri, murdărește școala românească”.

Dincolo de toate astea, mă întorc în clasă și, în fața copiilor mei, toate problemele acestea dispar, prioritățile sunt altele; acolo trebuie depusă energia, nu în luptele mărunte.

În tot ce spui, scrii şi faci, este evident că pui cu adevărat în centrul intereselor tale copilul. Adică aşa cum ar trebui să facă oricine aflat în sistem, pentru că este principiu de bază în educaţie. Pledezi pentru egalitatea de şanse a copiilor la educaţie şi pentru o relaţie strânsă între părinţi şi profesori, tot în scopul de a-i ajuta pe copii. De unde provine această dragoste, această preocupare permanentă a ta pentru copii?

Îmi place foarte mult să fiu profesor, să fiu profesorul pe care eu nu l-am avut, cel care să-mi permită să fiu aproape de el, cel care să mă facă să vin cu drag la școală. Îmi doresc ca școala noastră să devină „normală”, să renunțăm la reguli absurde, la formalisme inutile, la zidul invizibil dintre profesor și elev, la cutuma îngrozitoare de a „lucra” doar cu anumiți copii în clasă. Am cunoscut în toți acești ani copii absolut extraordinari, uitați în ultimele bănci, ignorați, care-și petrec zilele în total plictis la școală. Dacă profesorul ar avea șansa să se apropie de ei, ar afla ușor cât de capabili, cât de creativi sunt. E nedrept, e inuman să nu îi sprijinim pe toți la fel, să nu-i ajutăm pe toți să înflorească. Sunt toți copii buni și au atât de mult frumos și bine de oferit.

Care crezi că este cea mai mare problemă a sistemului actual de învăţământ? Ţine de oameni sau ţine de legi?

Cred că problemele sistemului nostru de educație sunt formulate adesea, țin și de oameni și de politici publice. Cele două sunt interdependente; e dificil să vii cu propuneri legislative radicale, pentru că rezistența la schimbare e foarte mare, oamenii demotivați ies cu greu din rutina lor. Iar profesorul român este, înainte de toate, lipsit de motivație. Pe de altă parte, o îmbunătățire peste noapte a resursei umane este iarăși un ideal de neatins. Mă bucură că apar tot mai des în spațiul public profesori care pun mult suflet și care pun copilul în centrul educației. Mi-aș dori însă ca ei să nu mai fie înconjurați de o aură de sfinți, pentru că nu avem nevoie de excepții, ci de oameni simpli, dar responsabili și serioși. Mi-aș dori ca profesorul implicat să nu fie abaterea, ci regula.

Pe de altă parte, observ o polarizare tot mai profundă a școlilor. Avem școli foarte bune și școli slabe, școli cu rezultate extraordinare la evaluări naționale și școli care nu obțin nicio medie peste 5. Cei mai afectați sunt copiii cei mai vulnerabili, pentru că la aceste școli slabe, unde se investește mai puțin, ajung copiii din mediile defavorizate. Eșecul la examene nu este al lor sau al familiilor, este al întregului sistem de educație, care se face vinovat că nu oferă șanse egale tuturor copiilor României.   

Care este prima decizie pe care ai lua-o dacă ai fi ministrul educaţiei?

Să fii ministrul Educației în orice țară e o responsabilitate imensă. În practică, deciziile politice luate de ministru au impact asupra viitorului întregii țări. Aș vrea ca ministrul Educației să fie capabil să profesionalizeze întregul aparat administrativ pe care îl are în subordine. Rolul ministrului nu este să anunțe cu jumătate de gură politici publice visate noaptea, ci să fie managerul care să pună la aceeași masă toți factorii implicați în rețeaua de politici publice și să se asigure că în comisii și inspectorate sunt cei mai capabili oameni.

Ce sfat ne poţi da nouă, părinţilor care dorim o schimbare reală şi pozitivă în sistem?

Părinții și elevii sunt cheia schimbărilor în educație. Am văzut protestul elevilor la simulările de la Bacalaureat și asta m-a umplut de mândrie și de bucurie. Cât curaj au avut acei copii ca, în pragul examenelor, să vorbească răspicat despre experiențele lor la școală! Părinții trebuie să fie cât mai vigilenți și mai atenți cu ceea ce se întâmplă în școală, să nu se lase cumințiți și să utilizeze toate măsurile procedurale să se facă auziți. La nivel național, asociațiile de părinți trebuie să fie implicate în luarea de decizii de policy.

Despre Cristina profesoara, activista şi militanta se ştiu multe, dar ce ne poţi spune despre Cristina omul?

Sunt foarte pasionată de ceea ce fac, școala îmi ocupă cea mai mare parte a timpului. Am și o activitate intensă de cercetare și mă ocup mai ales de domeniul justiției sociale prin educație. În restul timpului citesc, fie articole științifice de specialitate, fie literatură.

Am început să citesc intens din gimnaziu, fără să am vreun sprijin, și simțeam mereu că orbecăi într-o lume atât de vastă și încântătoare, pe care aș fi vrut să o cuprind întreagă. În schimb, aveam mica bibliotecă a mamei mele, cu unele cărți cu coperți rupte și mâzgălite de noi, copiii ei mici, când nu știam ce înseamnă Cartea. Apoi aveam Biblioteca Municipală din Huși, cu rafturi atât de atrăgătoare. Acolo i-am descoperit pe Stendhal și Dostoievski.

Uneori călătoresc, îmi place foarte mult Delta Dunării, pentru mine e cel mai frumos loc din lume. Mi-ar plăcea să pot să călătoresc mai mult, să explorez Apusenii și Maramureșul.

De la părinții mei am învățat bunătatea, generozitatea, să dai din ce ai pentru ca altuia să-i fie bine. Cred că investiția în copii este una dintre cele mai importante moșteniri pe care le putem lăsa în urmă.

Credit foto: Scoala 9

Autor: Alunița Voiculescu

Like
Sharing is caring
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un răspuns

Close Menu