parintiicerschimbare@gmail.com
Scrisoare de Crăciun. Pentru Rareș

Scrisoare de Crăciun. Pentru Rareș

E noapte. E aproape Crăciun. Nu pot dormi și mă bucur de priveliște și de mireasmă.

Exact langă pat tronează un ditamai bradul, împodobit de Rareș, băiatul meu. Rareș doarme liniștit langă mine. Nu pot să nu gândesc cât de mult mă bucur că l-am lăsat, până la urmă,  să îmi ocupe jumătate de cameră cu bradul asta. Știu, e doar un brad ca toți brazii și un copil ca toți copiii. Iar eu sunt o mamă ca toate celelalte mame. Și e doar încă un Crăciun…

Doar că…. eu nu mai sunt  femeia de dinainte de copilul ăsta. Și niciun brad dinainte nu e ca bradul ăsta. Cu bradul ăsta am mai învățat o lecție.  Pentru că am avut urechi să aud, înțelepciune să înțeleg, suflet să înflorească. Și pentru că el, Rareș, mereu îmi spune ce trebuie eu să aud.

Anul acesta nu am avut dispoziție pentru Crăciun, eram prea concentrată pe lucrurile care nu-mi ieșeau perfect, iar ideea unui brad mare și natural mă lăsa total rece. Cu atât mai mult în dormitor. Am cedat când mi-a spus: “Uite, vezi, încet, încet nu mai facem nimic din lucrurile pe care le făceam înainte”. Așa că, forțat, am intrat în spiriritul Crăciunului.

Îi spun mereu cât de mult îl iubesc, câtă bucurie îmi aduce, câte calități are. Dar, niciodată, nu i-am spus cât de multe m-a învățat el pe mine. Nu i-am spus cât de mult am evoluat eu de când, pur și simplu, îl ascult. Spun asta, mereu, tuturor. Dar nu i-am spus-o lui. Nu i-am spus niciodată câtă putere îmi dă. Și nici cum mă păstrează tot timpul motivată, indiferent cât de multe greutăți am avut. Și am avut!

Nu i-am spus niciodată că, deși eu i-am dat viață, el mi-a dat și mai multă viață mie. Pentru el m-am ridicat când am căzut, pentru el am râs când îmi venea sa plâng și tot pentru el am continuat să merg înainte când îmi venea să mă opresc. Pentru că nu puteam să fac altfel. Și pentru că el, cu naturalețea copilăriei, mereu a știut să potrivească cuvinte ca să trezească în mine simțiri și trăiri care ma făceau să cresc. Ca OM.

Rareș, îți mulțumesc că mi-ai dat viața peste cap. Că mi-ai dat-o bine. Spre mai bine.

Ps: Am scris aceste rânduri acum 3 ani. I-am citit și lui a doua zi. Lacrimile din ochii lui m-au făcut să înțeleg că e nevoie de mai mult decât un “Te iubesc!” , spus din inimă. Chiar dacă e spus des. E nevoie de cuvinte mai multe pentru a aprecia lucruri mărunte, pentru a le da adevărata importanță.
Deseori, ni se întămplă să folosim cuvinte multe pentru a le arăta ce nu fac bine, pare că e de la sine înțeles un lucru care are impact pozitiv. Dar nu e! Trebuie spus. Mai mult și mai des.

Autor: Andreea Ionescu

Sharing is caring
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un răspuns

Close Menu