Scrisoare

Eu sunt Andreea. Si sunt mama lui Rares.
Nu, nu sunt speciala. Nu, nu am bani multi, nu am sponsori si nici pe nimeni care sa imi tina spatele. Sunt vulnerabila. La fel ca tine. La fel ca noi toti.
Dar am un vis. Un vis mare. Vreau sa trezesc constiinte. Vreau ca scoala sa fie bucurie.   Vreau ca scoala sa nu ma fie o povara pentru niciun copil.
Stiu, aud mereu: Visezi prea mult. Nu o sa schimbi tu nimic. Esti prea “mica”.
Da, eu sunt mica. Si eu singura nu o sa schimb nimic.
Numai ca oameni ca mine, mici si singuri, suntem multi. Multi, multi.

Poate si tu, cel care citesti, te simti la fel de mic si singur si vulnerabil. Poate si tu simti ca iti doresti altceva si taci. De frica. Da, de frica. Ne e frica pentru ca in aceasta “lupta” nu e vorba doar de noi. E vorba de copii. Ne imaginam tot felul de repercursiuni pe care l-ar putea avea demersul nostru asupra lor. Si da, e tare greu de luat o astfel de decizie.

Eu am ales sa scriu cand ma simteam prea singura. Am scris din oraselul meu mic, fara sa imi imaginez vreodata ca doar exprimandu-mi emotiile si crezul voi ajunge mai aproape de visul meu.

Acum sunt mult mai aproape. Sunt tot mica, dar nu mai sunt singura!
Am gasit oameni frumosi cu acelasi vis. Si impreuna facem pasi (mici si ei) catre a transforma visul in realitate.

Daca tu, cel care citesti, ai acelasi vis, hai cu noi. Nu cerem lucruri mari. Doar lucruri mici din suflet mare.

“Sa nu va lasati, mama!” (Matei, 14 ani)

Grup de discutii cu alti parinti aici.
Autor: Andreea Ionescu