Studiul IRES – 80% din părinți doresc să fie implicați direct în decizia participării fizice a copilului la școală

Studiul IRES „Înapoi la școală – Școala în pandemie”
Volumul eșantionului a fost de 1175 de părinți cu copii de vârstă școlară (5-19 ani) care vor frecventa cursurile şcolii în anul școlar 2020-2021; eșantion multi-stratificat, probabilist; eroare maximă tolerată ±2,7%; metoda de culegere – CATI – chestionar cules telefonic, perioada culegerii datelor 10-14 august 2020.
Conform studiului:
- Pentru părinți, în momentul de față, prioritatea ZERO este sănătatea copiilor.
- 8 din 10 părinți ai elevilor din învățământul preuniversitar doresc să fie implicați direct în decizia participării fizice a copilului la școală, pentru a se asigura că iau cea mai bună decizie în ce privește viitorul copiilor și al familiilor lor. Dar părinții nu au informații concrete și la zi despre evoluția numărului de cazuri de COVID-19 în localitatea în care copilul lor merge la școală.
- 40% dintre elevi învață în școli supraaglomerate, în două sau mai multe schimburi, ceea ce reprezintă o piedică importantă în realizarea distanțării fizice și respectării normelor sanitare. Învăţământul preuniversitar se confruntă cu o criză de spaţiu, care conduce implicit la supraaglomerare, cu consecinţe asupra posibilității de respectare a regulilor de igienă și distanțare.
Școlile în care se învață în mai multe schimburi sunt preponderent în mediul urban, în zona de sud a țării și în București. Există aglomerare și în mediul rural.
- Trei din patru părinți doresc ca distanța fizică dintre elevi să fie de minimum 1,5 m. Jumătate dintre părinții elevilor din preuniversitar din România sunt îngrijorați pentru viața și sănătatea copiilor și a familiei. Ei cer ca să existe măsuri clare care să poată fi implementate și respectate: distanță fizică de minim 1,5 m, asigurarea condițiilor de igienă, rezolvarea supraaglomerării școlare. Iar acolo unde aceste măsuri nu sunt posibil de respectat, mulți înclină către școala online.
32% dintre părinți consideră că școala NU trebuie să înceapă în format clasic dacă virusul nu a fost eliminat. Vorbim de părinții din regiunea Sud, București, Dobrogea care își doresc ca școala să înceapă în sistem hibrid sau online (chiar acolo unde sunt aglomerările școlare).
- Jumătate dintre părinți sunt conștienți că elevii vor avea probleme în respectarea noilor reguli pentru prevenirea bolii și conștientizează că profesorii nu au pârghiile necesare impunerii acestora.
- Mediul școlar este un factor educațional important. El trebuie să fie unul sigur și să garanteze că, la școală, niciunui copil nu i se poate întâmpla nimic rău fizic sau psihic. Clasele supraaglomerate, în care copiii nu se pot mișca liberi, nu se pot exprima și nu pot stabili relații consecvente, nu reprezintă un mediu propice pentru o educație sigură și de calitate.
Spicuiri din date:
1. Șase din zece părinți consideră că școala ar trebui să înceapă în toamnă în sistemul clasic, cu elevii prezenți în școală; 25% preferă sistemul hibrid și 14% sistemul online.
- Cei care optează mai mult pentru începerea școlii în format clasic sunt părinții din rural;
- Pentru sistemul hibrid optează în special părinții liceenilor din urban;
- Sistemul online este preferat de părinții din București/Dobrogea și sudul țării. Acești părinți cred că acordul lor privind participarea copilului la cursuri ar trebui să fie obligatoriu.
2. Contactarea virusului de către copii sau membrii familiei ca urmare a începerii anului școlar este o îngrijorare majoră pentru aproape jumătate dintre părinți.
Pe măsură ce crește nivelul de îngrijorare al părinților, de la puțin îngrijorat la foarte îngrijorat, se schimbă și opțiunea pentru scenariul referitor la începerea școlii. Cei care se declară puțin sau deloc îngrijorați de contactarea virusului de către copil sau familie își doresc sistemul clasic, cu prezența fizică la școală. Cei care sunt destul de îngrijoraţi de contactarea infecţiei cu COVID-19 vor sistem hibrid, iar cei foarte îngrijorați vor sistem online.
3. 60% dintre părinți nu cred că elevii vor respecta distanța fizică stabilită de autorități, chiar și cea de doar 1 metru. Cei mai circumspecți sunt părinții copiilor din clasele primare.
4. Din 10 părinți chestionați, 7 nu cred că elevii vor respecta distanța de doar 1 metru pe culoarele școlii. Doar în ce privește toaletele, jumătate dintre părinții se arată mai optimiști că cei mici vor respecta regulile de distanțare fizică.
5. Unu din cinci părinți sunt convinși că elevii nu vor purta masca pe toată durata prezenței la școală, respectând măsurile de siguranță.
Credeți că elevii vor purta mască în timpul prezenței la școală, așa cum prevăd măsurile de siguranță? | % |
Da, toți | 16 |
Da, cei mai mulți | 25 |
Da, foarte puțini | 35 |
Nu | 21 |
Nu știu/Nu răspund | 3 |

6. Conform datelor IRES, în aprilie, nivelul de încredere în Guvern era de 27%, în iulie a scăzut la 23%. În mijloc de august 2020, încrederea părinților în guvern când vine vorba despre destinul copiilor se situează la doar 19%. Încrederea crește când vine vorba despre instituțiile direct implicate (Ministerul Sănătății și Ministerul Educației și Cercetării), dar mai ales odată cu apropierea de nivelul local, adică de Inspectoratul Școlar Județean, primărie, şcoală, asociație de părinți.
Câtă încredere aveți că următoarele instituții vor lua cele mai bune decizii în ceea ce privește desfășurarea anului școlar 2020-2021? | % multă și foarte multă | % puțină și foarte puțină |
Guvernul | 19 | 81 |
Ministerul Sănătății | 32 | 68 |
Ministerul Educației și Cercetării | 35 | 65 |
Inspectoratul Școlar Județean | 43 | 57 |
Primăria | 42 | 58 |
Școala | 65 | 35 |
Asociația de părinți | 59 | 41 |
7. În contextul pandemiei de Covid-19, 8 din 10 părinți (83%) vor să fie implicați direct în decizia participării fizice a copilului la școală.
În opinia dumneavoastră, părinții ar trebui să poată alege dacă școlarii merg sau nu la cursuri în clasă? | % |
Ar trebui să poată alege | 83 |
Nu ar trebui să poată alege | 12 |
Nu ştiu/Nu răspund | 5 |

8. Doar 16% dintre părinții elevilor din România declară că au fost contactați de către școală/profesori pentru a fi anunțați despre condițiile în care se vor desfășura cursurile anului școlar următor.
Ați fost contactat/ă de școală/profesori pentru a fi anunțat/ă despre condițiile în care se vor desfășura cursurile anului școlar următor? | % |
Da | 16 |
Nu | 80 |
Nu răspund | 4 |
