Autor: Andreea Ionescu

De cand ma stiu am fost o fiinta care functioneaza pasional. Atunci cand am o pasiune nu am limite. Cercetez, studiez, citesc, creez.

Imi aduc aminte cum citeam ore in sir in ciclul primar.
Dar… in prima vacanta de vara din gimnaziu a aparut in viata mea “ Colt alb”. Pai cine nu stie de “ Colt alb” ? Era un mare TREBUIE. Dar mie nu mi-a placut. E asa gresit sa nu iti placa ceva? Ei bine, presiunea lui Colt alb, la care nu reuseam sa trec de primul capitol, m-a urmarit toata vara. Si… acum… stiu… ca nu doar acea vara. Afurisitul ala de lup mi-a omorat pasiunea pentru citit. Pentru toata viata…
De atunci si pana acum nu am mai citit literatura, decat daca era vreo mare obligatie. Si… marturisesc ca nu imi mai aduc aminte firul narativ azi. Mi-or fi influentat totusi cu ceva viata, mintea, gandirea lecturile alea obligatorii? Mi-e greu sa cred. Azi nu vad vreo legatura.
Totusi, am citit si citesc frenetic despre aspecte care ma interesau in diverse momente ale vietii.

Apoi mai sunt compunerile… Azi le denumim mai fancy, eseuri. Nu ma pricepeam si gata. Ma demoralizau temele de genul: foloseste urmatoarele epitete sau metafore intr-o compunere despre primavara. Zau asa? Despre primavara? Primavara era pentru mine despre joaca in aer liber si atat. Nu ma interesau privighetorile sau natura care reinvia la viata. Dupa ce m-am zbatut eu cu ele, am mai crescut… a intrat si frati-miu la scoala si acum trebuia sa fac compunerile si pentru el. Dupa nu stiu ce logica interesanta, mamei i se parea ca frati-miu e de inteles ca nu se pricepe. Dar eu trebuia sa ma pricep. Ei bine… nu mi-a placut sa scriu. Si asta a fost in capul meu toata viata. Ca eu nu ma pricep la asta. Pana cand…. m-am indragostit. Si atunci am realizat ca, daca am o emotie puternica, sunt in stare sa scriu. Sunt in stare sa scriu despre lucruri in care cred, pe care le traiesc intens sau care, pur si simplu, imi plac.

Iar filosofia… Ei, cu filosofia am avut o relatie speciala. O uram din tot sufletul. Eu eram doar un copil inocent, vesel si nu reuseam eu sa inteleg aberatiile unor adulti, dintre care cei mai multi erau cel putin deprimati, daca nu cumva chiar probleme psihice mai serioase de atat. Acum, la varsta adulta, dupa ce m-am lovit de lucruri serioase in viata asta, da, sunt mai deschisa la a intoarce pe toate partile anumite ganduri.

Si…ma uit si la copilul meu. Copilul meu, de numai 7 ani. Cand are o emotie puternica, cand spune ceva din suflet emite niste enunturi de o profunzime incredibila. Foloseste cuvinte elaborate si le combina atat de minunat. Dar pune-l sa iti fac o propozitie, pe model scolaresc in care sa foloseasca anumite cuvinte si iti va spune o propozitie simpla, mediocra.
Azi am facut un exercitiu. Pentru ca la prima ora ne iubeam noi, el imi spune din suflet: “Mami, tu scoti raul din mine si bagi iubire”.
Apoi, dupa o vreme, ii spun sa faca o propozitie cu cuvantul iubire si iese asa: “ Eu imi iubesc mult mama”.

Scoala, azi, este sub teroarea lui “Trebuie”. Viata, azi, este sub teroarea lui “ Trebuie”

Si, totusi, nu imi vine acum in cap niciun motiv pentru care ii dam atata importanta lui “trebuie” asta.
Viata e asa complexa, sunt asa putine situatii in viata in care o anumita cauza (comportament , actiune, etc) va avea acelasi efect la toata lumea.

Si.. daca e sa il folosesc pe “ trebuie” zic asa: TREBUIE sa scapam de “trebuie” !
Sa scapam de el si in scoala si in viata! Sa nu ne mai inchidem in tipare pe noi si pe copiii nostri. Sa explicam copiilor nostri natura lucrurilor, sa ii facem sa inteleaga profund mecanisme, situatii si nu sa ii obligam sa actioneze ca urmare a propriilor noastre experiente, cu care ei, de fapt, nu au nicio legatura.
Sa le aratam la ce sunt buni, sa ii incurajam si nu sa scoatem in evidenta doar ce nu le iese.

Visez la o scoala si la o viata in care invatam, experimentam, actionam , evoluam conform pasiunilor noastre, nu conform pasiunilor si intereselor altora. Asa mi-as dori sa creasca copilul meu.

Andreea
Nota: Preluarea, copierea fara acordul nostru se supune Legii Drepturilor de Autor.

Poate te mai intereseaza si

Draga scoala Draga scoala, Eu sunt Andreea si sunt mama lui Rares, un baietel vesel, empatic si plin de viata. Iti scriu ca sa iti spun ca mi-ar placea ca tu sa...
Sa ne respectam copiii! Autor: Andreea Ionescu RESPÉCT s. n. Atitudine sau sentiment de stimă, de considerație sau de prețuire deosebită față de cineva sau de ceva. Si ...
Scrisoare Eu sunt Andreea. Si sunt mama lui Rares. Nu, nu sunt speciala. Nu, nu am bani multi, nu am sponsori si nici pe nimeni care sa imi tina spatele. Sunt ...
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *