parintiicerschimbare@gmail.com

25.02.2019

Către

MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE

DOAMNEI MINISTRU AL EDUCAȚIEI NAȚIONALE, ECATERINA ANDRONESCU

Doamnă Ministru,

În conformitate cu art. 5 (1) lit. e) din Legea nr. nr. 544 /2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, fiecare autoritate sau instituţie publică are obligaţia să comunice din oficiu:

    • sursele financiare
    • bugetul şi bilanţul contabil
    • regulamentul de ordine interioară
    • componenţa și hotărârile consilului de administrație.

De asemenea, potrivit aceleiași legi, accesul la aceste informaţii se realizează prin afişare la sediul autorităţii sau al instituţiei publice ori prin publicare în Monitorul Oficial al României sau în mijloacele de informare în masă, în publicaţii proprii, precum şi în pagina de internet proprie.

Unitățile de învățământ preuniversitar fac parte din categoria instituțiilor publice care trebuie să respecte aceste obligații. Dispoziții similare sunt cuprinse și în art. 2(6) din Regulamentul-cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar (aprobat prin Ordinul ministrului educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice nr. 5079/2016), precum și în art. 14 din Ordinul ministrului educației naționale nr. 4619/2014 pentru aprobarea Metodologiei-cadru de organizare şi funcţionare a consiliului de administraţie din unităţile de învăţământ preuniversitar.

Față de dispozițiile legale amintite mai sus, Grupul de inițiativă civică Părinții cer schimbare a realizat, în perioada ianuarie-februarie 2019, o statistică a tuturor unităților de învățământ din municipiul București, municipiul Brașov, județul Cluj si județul Iași, pentru a verifica în ce măsură aceste instituții publice asigură, în mod transparent, accesul la sursele financiare, buget şi bilanţul contabil, regulamentul de ordine interioară, componenţa și hotărârile consilului de administrație. Au fost analizate un număr de 723 de școli gimnaziale și 242 de licee și colegii.

În urma monitorizării, am obținut următoarele rezultate:

Din cele 723 de școli gimnaziale analizate:

    • 61% au un website accesibil;
    • 17.43% au afişat regulamentul școlii pe site;
    • 4.84% au publicat bugetul anual de venituri și cheltuieli;
    • 8.99% au componența consiliului de administrație la vedere;
    • 1.38% postează hotărârile consiliului de administrație.

Din cele 242 licee și colegii analizate:

    • 89.26% au un website accesibil;
    • 45.45% au afişat regulamentul școlii pe site;
    • 7.02% au publicat bugetul anual de venituri și cheltuieli;
    • 19.83% au componența consiliului de administrație la vedere;
    • 9.09% postează hotărârile consiliului de administrație.

Se poate constata că, deși foarte multe dintre unitățile de învățământ monitorizate au website accesibil, foarte puține afișează aceste date.

Anexăm la prezenta situația detaliată, pe zonele geografice analizate.

Față de cele arătate, vă rugăm să luaţi măsuri pentru ca datele acestea să fie publicate, din oficiu, de către fiecare unitate de învăţământ, pe pagina proprie de internet.

Grupul Civic “Parintii cer schimbare”

Sharing is caring
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
Close Menu