parintiicerschimbare@gmail.com

Conduita morală specifică cadrelor didactice

  1. Conform art. 280 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011:

(1) Personalul didactic, personalul didactic auxiliar, precum şi cel de conducere, de îndrumare şi de control din învăţământul preuniversitar răspund disciplinar pentru încălcarea cu vinovăţie a îndatoririlor ce le revin potrivit contractului individual de muncă, precum şi pentru încălcarea normelor de comportare care dăunează interesului învăţământului şi prestigiului unităţii/instituţiei, conform legii.

2. Art. 233 din  Legea nr. 1/2011 precizează condițiile ce trebuie îndeplinite ca o persoană să fie aptă să exercite profesia de  cadru didactic:

Personalul didactic cuprinde persoanele din sistemul de învăţământ responsabile cu instruirea şi educaţia. Din categoria personalului didactic pot face parte persoanele care îndeplinesc condiţiile de studii prevăzute de lege, care au capacitatea de exercitare deplină a drepturilor, o conduită morală conformă deontologiei profesionale şi sunt apte din punct de vedere medical şi psihologic pentru îndeplinirea funcţiei.

3. Art. 40 alin. (3) ROFUIP precizează:

,Personalul din învăţământul preuniversitar trebuie să aibă o ţinută morală demnă, în concordanţă cu valorile pe care trebuie să le transmită copiilor/elevilor, o vestimentaţie decentă şi un comportament responsabil.

4. Potrivit cap.  IV din Modelul contractului educaţional,  părţile au cel puţin următoarele obligaţii,  prevăzute la  pct 1, lit. j):   ,,Unitatea de învăţământ se obligă …să desfăşoare în unitatea de învăţământ activităţi care respectă normele de moralitate şi nu pun în niciun moment în pericol sănătatea şi integritatea fizică sau psihică a beneficiarilor primari ai educaţiei, respectiv a personalului unităţii de învăţământ”.

5. Ordinul MEN nr. 6.143/2011 prezintă Fişa cadru a postului – cadru didactic în învăţământul preuniversitar. La capitolul Conduita Profesională,  întâlnim:

  • Manifestarea atitudinii morale şi  civice (limbaj, ţinută, respect, comportament);  
  • Respectarea şi promovarea   deontologiei profesionale. 

6. Același aspect  se  prevede  în Fişa-cadru de autoevaluare/evaluare în vederea acordării calificativului anual pentru cadrele didactice din învăţământul preuniversitar. La  capitolul Conduita profesională regăsim:

  • Manifestarea atitudinii morale şi  civice (limbaj, ţinută, respect, comportament)   
  • Respectarea şi promovarea   deontologiei profesionale  

De asemenea, Răspunderea disciplinară  prevede: ,,Neîndeplinirea sarcinilor de serviciu sau îndeplinirea lor în mod necorespunzător atrage după sine diminuarea calificativului şi/sau sancţionarea disciplinară, conform prevederilor legii.

Sancţiunile disciplinare care se pot aplica personalului prevăzut la alin. (1), în raport cu gravitatea abaterilor, sunt:

  • a) observaţie scrisă;
  • b) avertisment;
  • c) diminuarea salariului de bază, cumulat, când este cazul, cu indemnizaţia de conducere, de îndrumare şi de control, cu până la 15%, pe o perioadă de 1-6 luni;
  • d) suspendarea, pe o perioadă de până la 3 ani, a dreptului de înscriere la un concurs pentru ocuparea unei funcţii didactice superioare sau pentru obţinerea gradelor didactice ori a unei funcţii de conducere, de îndrumare şi de control;
  • e) destituirea din funcţia de conducere, de îndrumare şi de control din învăţământ;
  • f) desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă.

Articol de Ion NISTOR – consilier juridic, text preluat de aici

Sharing is caring
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
Close Menu