parintiicerschimbare@gmail.com

Procedura declanşării şi desfăşurării cercetării disciplinare a personalului didactic

1. Pentru a se putea declanşa procedura de cercetare disciplinară a personalului didactic trebuie să existe o sesizare/petiţie/reclamaţie adresată instituţiei de învăţământ. Sesizarea/petiţia/reclamaţia trebuie să fie formulată în scris și trebuie înregistrată la registratura unităţii de învăţământ. Autosesizarea reprezintă sesizarea din oficiu a unității de învățământ (în calitate de angajator) cu privire la săvârşirea de către personalul didactic sau a unei fapte ce poate constitui o abatere disciplinară.

2. Inregistrarea oricărei sesizări scrise cu privire la săvârşirea de către personalul didactic a unei fapte ce poate constitui abatere disciplinară declanşează, obligatoriu, procedura cercetării disciplinare, respectiv:

  • constituirea comisiei de cercetare disciplinară, care este numită de consiliul de administraţie si este formată din:

– 3 – 5 membri, dintre care unul reprezintă organizaţia sindicală din care face parte persoana aflată în discuţie sau este un reprezentant al salariaţilor, iar ceilalţi au funcţia didactică cel puţin egală cu a celui care a săvârşit abaterea (pentru cercetarea personalului didactic);

– 3 – 5 membri, dintre care un reprezentant al salariaţilor, iar ceilalţi au funcţia didactică cel puţin egală cu a celui care a săvârşit abaterea. Din comisie face parte şi un inspector din cadrul inspectoratului şcolar (pentru personalul de conducere al unităţilor de învăţământ preuniversitar).

  • Decizia de constituire a comisiei de cercetare disciplinară este emisă de directorul unităţii de învățământ, în baza hotărârii consiliului de administrație.
  • Intocmirea raportului comisiei de cercetare disciplinară
  • Inaintarea raportului comisiei de cercetare disciplinară către consiliul de administraţie
  • Propunerea de sancţionare (se face de către director sau de cel puţin 2/3 din numărul total al membrilor consiliului de administraţie)
  • Aprobarea de către consiliul de administraţie a propunerii de sancţionare
  • Emiterea de către director a deciziei de sancţionare, în baza hotărârii consiliului de administraţie
  • Pentru personalul de conducere din unităţile de învăţământ, decizia de sancționare este emisă de inspectorul şcolar general, în baza hotărârii consiliului de administraţie.

3. Persoanei nevinovate i se comunică în scris inexistenţa faptelor pentru care a fost cercetată – art. 280(7) din Legea nr. 1/2011 a educației naționale.

4. Persoanele sancţionate încadrate în unităţile de învăţământ au dreptul de a contesta, în termen de 15 zile de la comunicare, decizia respectivă la colegiul de disciplină de pe lângă inspectoratul şcolar. Personalul de conducere din inspectoratele şcolare şi din Ministerul Educaţiei care a fost sancţionat, are dreptul de a contesta, în termen de 15 zile de la comunicare, decizia respectivă la Colegiul central de disciplină al Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.

5. Dreptul persoanei sancţionate de a se adresa instanţelor judecătoreşti este garantat.

Precizări suplimentare

Răspunderea disciplinară a personalului didactic este prevăzută de dispoziţiile art. 280-282 din Legea nr. 1/2011 a educaţiei naţionale (coroborat cu dispoziţiile Codului muncii).

Potrivit art. 280 din Legea nr. 1/2011 a educaţiei naţionale, personalul didactic, personalul didactic auxiliar, precum şi cel de conducere, de îndrumare şi de control din învăţământul preuniversitar răspund disciplinar pentru încălcarea cu vinovăţie a îndatoririlor ce le revin potrivit contractului individual de muncă, precum şi pentru încălcarea normelor de comportare care dăunează interesului învăţământului şi prestigiului unităţii/instituţiei, conform legii.

De asemenea, reprezintă abatere disciplinară încălcarea Codului-cadru de etică al personalului didactic din învăţământul preuniversitar – aprobat prin Ordinul ministrului educației naționale nr. 4831/2018.

Sancţiunile disciplinare care se pot aplica personalului didactic, personalului didactic auxiliar şi de conducere din unităţile şcolare, în raport cu gravitatea abaterilor, sunt:

  1.  observaţie scrisă;
  2.  avertisment;
  3.  diminuarea salariului de bază, cumulat, când este cazul, cu indemnizaţia de     conducere, de îndrumare şi de control, cu până la 15%, pe o perioadă de 1 – 6 luni;
  4.  spendarea, pe o perioadă de până la 3 ani, a dreptului de înscriere la un concurs    pentru ocuparea unei funcţii didactice superioare sau pentru obţinerea gradelor         didactice ori a unei funcţii de conducere, de îndrumare şi de control;
  5. destituirea din funcţia de conducere, de îndrumare şi de control din învăţământ;
  6. desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă.

Niciuna dintre aceste sancțiuni nu se poate aplica fără a urma procedura cercetării disciplinare.

Cercetarea faptei şi comunicarea deciziei de sancţionare disciplinară să se facă în termen de cel mult 30 de zile de la data constatării acesteia, consemnată în condica de inspecţii sau la registratura unităţii de învăţământ. Nu pot fi cercetate posibile abateri disciplinare de la săvârşirea cărora a trecut un termen mai mare de 6 luni (art. 252( 1) teza din Codul muncii).

Like
Sharing is caring
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
Close Menu