parintiicerschimbare@gmail.com

Supravegherea sănătăţii personalului angajat în învăţământ

Potrivit art. 233 din LEN 1/2011 personalul didactic cuprinde persoanele din sistemul de învăţământ responsabile cu instruirea şi educaţia.

Din categoria personalului didactic pot face parte persoanele care îndeplinesc următoarele condiții:

  • – condiţiile de studii prevăzute de lege,
  • – care au capacitatea de exercitare deplină a drepturilor,
  • – care dovedesc o conduită morală conformă deontologiei profesionale,
  • – care  sunt apte din punct de vedere medical şi psihologic pentru îndeplinirea funcţiei.

Încadrarea şi menţinerea într-o funcţie didactică este condiţionata de prezentarea unui certificat medical, eliberat pe un formular specific elaborat de Ministerul Educaţiei, împreună cu Ministerul Sănătăţii. 

Incompatibilităţile de ordin medical cu funcţia didactică sunt stabilite prin protocol încheiat între Ministerul Educaţiei şi Ministerul Sănătăţii.

Personalul didactic care se consideră nedreptăţit poate solicita o expertiză a capacităţii de muncă.

Nu pot ocupa funcţiile prevăzute  mai sus persoanele lipsite de acest drept, pe durata stabilită printr-o hotărâre judecătorească definitivă de condamnare penală.

În situaţii de inaptitudine profesională de natură psihocomportamentală, conducerea unităţii sau a instituţiei de învăţământ poate solicita, cu acordul consiliului de administraţie, un nou examen medical complet. 

In conformitate cu Legea securităţii si sanatatii in munca nr. 319/2006 supravegherea sanatatii muncitorilor din orice domeniu de activitate, deci si din învăţământ este asigurata prin medici de medicina muncii.

Serviciile medicale profilactice prin care se asigura supravegherea sanatatii personalului angajat in învăţământ sunt examinările medicale la angajarea in munca, de adaptare, periodice, la reluarea activităţii, supravegherea speciala si promovarea sanatatii la locul de munca, acestea fiind realizate de către medicii de medicina muncii.

Dosarul medical si fisa de identificare a factorilor de risc profesional se păstrează la medicul de medicina muncii pe durata derulării contractului cu angajatorul (in acest caz fiind unităţile de învăţământ).

Personalul didactic din instituţiile de invatamant:

Conform H.G. nr. 1169/2011 pentru modificarea si completarea HG. 355/2007 privind supravegherea sanatatii angajaţilor:

Examen medical la angajare:

  • – examen clinic general
  • – examen psihiatric- la indicaţia medicului de medicina muncii
  • – examen coproparazitologic- pentru personalul educativ (educatori).

Examen medical periodic:

  • – examen clinic general- annual
  • – examen psihiatric- la indicaţia medicului de medicina muncii
  • – examen coproparazitologic- pentru personalul educativ (educatori)- anual

ORDINUL nr.4.840/IR 38.342/2.796 din 2005 privind controlul medical anual pentru personalul din învăţământul preuniversitar prevede in Anexa:

LISTA
incompatibilităţilor de ordin medical pentru categoriile profesionale menţionate la art. 4 din 
Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic

A. Situaţii de inaptitudine profesională de natură psihocomportamentală:

  • – episoade acute ale bolilor psihotice;
  • – deteriorarea cognitivă, indiferent de etiologie;
  • – tulburări severe de comportament datorate bolilor mintale, inclusiv cele care pot însoţi tulburările de identitate de gen şi preferinţă sexuală, precum şi cele datorate consumului de alcool şi/sau de substanţe psihoactive.

B. Afecţiuni neurologice:

  • – tulburări de vorbire care împiedică activitatea didactică:
  • – balbismul foarte grav;
  • – afazia (de orice etiologie).

C. Boli transmisibile în evoluţie, până la vindecare, inclusiv starea de purtător, până la sterilizare:-

  • – TBC evolutiv.
Like
Sharing is caring
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
Close Menu