Deşi legea prevede gratuitatea învăţământului public, realitatea ne arată că părinţii trebuie să facă faţă unor cheltuieli strâns legate de şcolarizarea copiilor lor. Fie că este vorba de uniformă, manuale alternative, rechizite, fondul clasei şi cel al şcolii, transportul spre şi dinspre şcoală sau meditaţii, costurile „ascunse” ale învăţământului reprezintă obstacole greu de depăşit în calea dreptului la educaţie al tuturor copiilor, dar mai ales al celor din familii sărace.
Atât timp cât finanţarea per elev nu se face ţinând cont de toate nevoile asociate cu frecventarea şcolii, gratuitatea învăţământului de stat va rămâne doar pe hârtie, tot mai multe familii se vor afla în situaţia de a nu mai putea să acopere costurile „ascunse” ale educaţiei, iar măsura în care fiecare copil va avea acces la un învăţământ de calitate va fi strict legată de situaţia socio-economică a familiei sale.
România este statul care alocă cea mai mică sumă per elev din toată Uniunea Europeană
Studiul de faţă a solicitat părinţilor participanţi să estimeze costul total pe care familia îl suportă pe parcursul unui an şcolar, pentru şcolarizarea copiilor (din ciclurile primar, gimnazial şi secundar superior). Având în vedere diferitele categorii de cheltuieli suportate (directe: manualele şcolare, culegerile şi caietele speciale, software-ul educaţional, rechizitele, uniforma şi echipamentul pentru sport, fondul şcolii, fondul clasei; asociate: contribuţia la paza unităţii de învăţământ, meditaţiile, alimentele consumate pe durata programului de şcoală, transportul, diversele evenimente şcolare şi alte categorii de cheltuieli subliniate de părinţi) costul total mediu alocat per copil este de 1490 RON, iar per familie este de 1954 RON (având în vedere şi familiile cu mai mult de un copil şcolar).
Din răspunsurile părinţilor aflăm că doar o mică parte din aceştia apelează la meditaţii pentru copiii din ciclul primar, proporţia crescând în cazul ciclului gimnazial, însă nu foarte mult. Totuşi, sumele plătite de acei părinţi ai elevilor din primar şi gimnazial care apelează la meditaţii ajung, în medie, la aproximativ 1.200 de lei pe an. Prin urmare, cei mai mulţi dintre părinţii care plătesc pentru un astfel de serviciu sunt cei ai copiilor din ciclul liceal. Dintre aceştia, majoritatea alocă aproximativ 2.000 de lei anual.
Cuantumul ridicat al meditaţiilor este mai degrabă o reflectare a calităţii scăzute a educaţiei oferite la şcoală şi care, indirect, este asociată investiţiilor reduse în acest domeniu.
Datele prezentate mai sus pot fi analizate şi în funcţie de importanţa acordată de către părinţi fiecărei categorii de cheltuieli. Se observă aşadar că părinţii nu văd fondurile clasei şi şcolii, şi nici serbările şi evenimentele ca elemente ce determină calitatea educaţiei de care beneficiază copiii lor. În schimb, alocă o importanţă crescută manualelor şcolare, culegerilor, caietelor speciale şi programelor educaţionale informatizate, rechizitelor şi alimentaţiei copiilor. Meditaţiile ocupă locul cinci în ordinea importanţei.
Totuşi, spre deosebire de opiniile părinţilor, în cazul cadrelor didactice, meditaţiilor le este asociată o importanţă mult mai redusă, fapt ce poate fi însă explicat printr-un proces de dezirabilitate (este firesc să fie accentuată importanţa activităţilor ce ţin de educaţia copiilor în cadrul instituţiei şcolare). Mai scăzută este şi importanţa alocată fondului şcolii şi al clasei.
Contribuţiile la fondul clasei
Alte situaţii descrise de profesori sunt: „părinţii contribuie cu materiale didactice sau produse de papetărie”, „comitetul de părinţi strânge banii şi tot el justifică cheltuielile făcute” sau „nu se oferă chitanţă, însă se justifică prin bonuri de casă / facturi sumele cheltuite”.
Destinația
Conform opiniei părinţilor destinaţia fondului clasei este:
- 41% achiziţionarea de produse de papetărie şi birotică
- 18% materiale didactice, reviste, culegeri
- 12% renovarea clasei
- 10% nu ştiu destinaţia acestor sume.
Cadrele didactice afirmă că fondul clasei este utilizat pentru
- 42% produsele de papetărie şi birotică
- 28% produse pentru întreţinerea clasei
- 15% materiale didactice
- 5% amenajarea clasei sau a şcolii
Responsabilitatea
Cei mai mulţi dintre părinţii ne indică faptul că lor le revine responsabilitatea de a colecta banii, de a efectua cheltuielile si de a raporta modul de utilizare a fondului clasei. Deşi mulţi dintre părinţi ne precizează că ei sunt cei care decid destinaţia banilor, vedem tot din răspunsurile lor ca acest rol decizional revine în special şcolii – prin diriginte şi alte cadre didactice.
Răspunsurile cadrelor didactice ne indică tot părinţii ca principali responsabili de administrarea fondului clasei, însă inclusiv în ceea ce priveşte stabilirea destinaţiei banilor. Rolul diriginţilor este mult diminuat, comparativ cu cel descris de părinţi, în special în ceea ce priveşte colectarea banilor şi efectuarea cheltuielilor.
Cadrele didactice alocă inclusiv copiilor un rol mai mic.
Consultarea şi informarea
Cei mai mulţi părinţi precizează că sunt consultaţi întotdeauna sau în majoritatea cazurilor atunci când se stabileşte modul de utilizare a fondului clasei. Principala metodă prin care părinţii sunt consultaţi cu privire la destinaţia fondului clasei o reprezintă şedinţele cu părinţii. Alte metode identificate de către părinţi sunt: „prin intermediul copiilor si telefonic.
Consultarea elevilor cu privire la folosirea fondului clasei
Concluzii
Finanţarea publică redusă a sectorului educaţional se răsfrânge asupra calităţii învăţământului şi afectează copiii şi familiile lor, acestea din urmă fiind nevoite să acopere restul de fonduri necesare desfăşurării actului educaţional. Observăm în urma prezentei cercetări, că părinţii consideră că pentru educaţia unui copil alocă anual, în medie, o sumă de aproximativ 1.490 lei (lei) – această sumă este mai mare în cazul părinţilor din mediul urban (1.572 lei) decât al celor din mediul rural (1.372 lei).
Exceptând plata personalului din învăţământ, pentru acoperirea cheltuielilor ce ţin de educaţia unui copil, părinţii sunt nevoiţi să aloce încă o dată şi jumătate suma alocată de statul român acelui copil. Şi acestea în condiţiile în care legea prevede că educaţia obligatorie este gratuită în România!
Măsuri necesare pentru eliminarea costurilor ascunse din educaţie
- Respectarea Constituţiei, a legilor statului şi a obligaţiilor asumate de România pe plan internaţional, care garantează accesul egal şi gratuit la educaţia de bază;
- Considerarea în mod real a educaţiei ca prioritate naţională şi nesacrificarea acestui domeniu ca răspuns la criza economică, implicit prin respectarea angajamentului de a aloca minimum 6% din PIB învăţământului;
- Construirea şi aplicarea unui mecanism obligatoriu de consultare a copiilor, părinţilor şi cadrelor didactice care să asigure identificarea corectă a nevoilor resimţite la nivelul instituţiei de învăţământ;
- Includerea costurilor asociate educaţiei (spre exemplu, transport, alimente, echipament pentru sport etc.), precum şi a unui fond destinat concursurilor şi altor activităţi extra-curriculare în costul per elev;
- Asigurarea transparenţei utilizării bugetului pentru educaţie la nivel central, judeţean, local şi la nivel de unitate de învăţământ şi asigurarea unui acces facil la aceste informaţii;
- Intensificarea eforturilor de asigurare a calităţii în educaţie (cu accent pe mediul rural), inclusiv prin investiţii în resursa umană.
Raportul integal poate fi gasit aici – Cercetare „Salvati copiii”, Bucuresti, 2010.